Canon de rugăciune la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul (2)

Canoane

Canon de rugăciune la Praznicul tăierii Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Botezătorul (2)

Tropar la Praznicul tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, glasul al 2-lea

Pomenirea dreptului cu laude, iar ţie destul îţi este mărturia Domnului, Înaintemergătorule, că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit şi decât prorocii, că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii şi ne-a dăruit nouă mare milă.

 

Cântarea 1

Glasul al 8-lea

Irmosul

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând israeliteanul, grăia: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel mărturisit de Hristos a fi mai presus decât toţi oamenii, ca pe un Înaintemergător şi prieten al Lui, pe dumnezeiescul Ioan toţi să-l lăudăm.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cetăţeanul pustiei şi împreună locuitorul cu îngerii, pe dumnezeiescul Ioan, lauda poporului celui nou, toţi să-l lăudăm.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

La pomenirea Înaintemergătorului, îngereşte să dănţuim şi lui Hristos să grăim: Pentru rugăciunile lui, Hristoase, împacă lumea Ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Roagă întotdeauna, Născătoare de Dumnezeu, pe Dumnezeu, Cel Ce S-a Întrupat din tine mai presus de cuvânt, ca să mântuiască pe robii tăi de toată primejdia.

Catavasie

Cruce însemnând Moise cu toiagul, Marea Roşie a despărţit-o lui Israel, celui ce pedestru a trecut-o; iar, de-a curmezişul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita armă. Pentru aceea, lui Hristos să-I cântăm, Dumnezeului nostru, că S-a preaslăvit.

 

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel Ce ai făcut cele...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un Mijlocitor al Legii celei Vechi şi al celei Noi, Înaintemergătorule, al propovăduirilor evangheliceşti, tu ispravnic fiind, amestecarea cea fărădelege şi tirănească ai mustrat-o şi mărita moarte ai luat-o, bucurându-te.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De maica sa cea fărădelege mai înainte învăţată fiind fata, nebunindu-se de beţie, a zis lui Irod: Dă-mi pe tipsie capul lui Ioan, ca să-l dau maicii mele ca pe un dar dorit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nesuferind tiranul cel fără de ruşine mustrările limbii tale celei de Dumnezeu purtătoare, Mărite Înaintemergătorule, a dat fetei, pentru jocul femeiesc, ca dar, Cinstit Capul tău, Preamărite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Sălăşluindu-Te în Fecioară, Doamne, Te-ai arătat trupeşte oamenilor, precum se cădea a Te vedea pe Tine. Pe aceea ai şi arătat-o ca pe o Adevărată de Dumnezeu Născătoare, Ajutătoare credincioşilor, Unule, Iubitorule de oameni.

Catavasie

Toiagul spre închipuirea Tainei se primeşte; căci cu odrăslire a ales preot, iar Bisericii celei mai înainte neroditoare, acum a înflorit lemnul Crucii, spre putere şi spre întărire.

 

Cântarea a 4-a

Irmos: Din muntele celumbros...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nu putea suferi Irod mustrările tale, slujitorule al lui Hristos, Preafericite Ioan. Pentru aceasta, a pregătit împotriva ta nedreaptă ucidere, neruşinându-se de cinstea ta.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înfierbântare spre desfrânare împreună cu băutură îmbătându-se nedreptul împărat, pe tine, preafericite, te-a dat la judecată fărădelege aducătoare de moarte, Prorocule, neruşinându-se de cinstea ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dându-se după cuvintele fetei, cumplitul Irod cel rău credincios, a dat cu adevărat desfrânatei ca dar capul tău, Prorocule, din care izvorăşti nouă tuturor daruri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te, Sfântă de Dumnezeu Născătoare; Bucură-te, Ceea ce ai născut Bucuria lumii; Bucură-te, Ceea ce Singură eşti Folositoare oamenilor, Binecuvântată de Dumnezeu Născătoare, Curată.

Catavasie

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.

 

Cântarea a 5-a

Irmos: Dis-de-dimineaţă grăim...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plată pentru jocul cel înşelător, s-a dat fetei pe tipsie capul Înaintemergătorului. O, nebunie!

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sângele curgea din capul tău, de Dumnezeu Propovăduitorule, iar desfrânata se veselea, gândind lucruri mari. O, nebunie!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Că va tăcea limba ta, socotea Irod; dar aceea şi tăcând, mai mult l-a mustrat, prealăudate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fecioară după naştere te lăudăm pe tine, de Dumnezeu Născătoare, că tu pe Dumnezeu Cuvântul cu trup L-ai născut lumii.

Catavasie

O, de trei ori fericite lemn, pe care a fost răstignit Hristos, Împăratul şi Domnul; prin care a căzut cel ce a înşelat cu lemnul, înşelat fiind de Cel Ce a fost pironit pe tine cu trupul, de Dumnezeu, Care dă pace sufletelor noastre.

 

Cântarea a 6-a

Irmos: Haină luminoasă...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Izvorând mulţime de dumnezeieşti învăţături credincioşilor, Ioan Mărite, pe Mielul lui Dumnezeu ne-ai vestit nouă.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ai fost pildă nemincinoasă de curăţenie şi de viaţă adeverită, fă pomenire, Înaintemergătorule, pentru cei ce te laudă pe tine, stând înaintea lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu rugăciunile tale, Prorocule al lui Hristos, Botezătorule şi Înaintemergătorule, împacă lumea mântuind din primejdii sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce Singură prin cuvânt, purtând în pântece, ai născut pe Cuvântul, te rugăm izbăveşte de cursele vrăjmaşului sufletele noastre.

Catavasie

În pântecele fiarei celei din apă, Iona, palmele întinzându-şi în chipul Crucii, mântuitoarea patimă mai înainte a închipuit-o vădit, de unde, a treia zi ieşind, Învierea cea mai presus de lume a însemnat, a lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a fost Răstignit cu trupul şi cu Învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

 

CONDAC

Glasul al 5-lea

Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială dumnezeiască a fost, ca şi celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fărădelege, că nu Legea lui Dumnezeu, nici viaţa cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare şi vremelnică.

 

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii evrei...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Sluga venirii Stăpânului şi luceafărul cel ce mai înainte a vestit pe Soarele, Ioan a alergat la iad, strigând: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

O, nebunia lui Irod! Pe cel întocmai cu îngerii în trup fără materie, unei femei de ocară în loc de batjocură dăruieşte pe cel ce cântă: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Primeşte-mă Sfinte al Sfinţilor pe mine cel ce mă rog pentru Biserică, s-a rugat Înaintemergătorul către Stăpânul, grăind: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Oprit-ai silnicia morţii, ca Ceea ce ai zămislit pe Dumnezeu Cel fără de moarte şi L-ai născut, Curată. Acestuia toţi cântăm: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule în veci.

Catavasie

Nebuna poruncă a tiranului celui păgân, pe popoare le-a tulburat, suflând cu îngrozire şi cu hulă urâtă lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a înfricoşat mânia cea de fiară, nici focul cel mistuitor; ci cu duh de rouă aducător ce împotrivă răsuna, împreună cu focul fiind, cântau: Prealăudate Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Chinuitorul haldeilor a ars nebuneşte, de şapte ori, cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu; dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului a grăit: Tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legile încălcând oarecând tiranul Irod, amăgitorul şi spre ospăţul pentru ziua naşterii sale întorcându-se, a pus pe fată să joace, plecând-o cu jurământ că va plini toată cererea ei. Iar ea, îndemnată fiind de învăţăturile maicii sale, a cerut pe tipsie capul Înaintemergătorului.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Greşală de ucidere câştigându-şi Irod, ticălosul împărat, chin fără de sfârşit şi-a agonisit, călcând aşezământul Legii; că a adus la masă ca mâncare, capul Înaintemergătorului cel ce l-a mustrat pe el împreună şi pe Irodiada întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luminate Apostole al Domnului şi Înaintemergătorule, Fericite Ioan, cel ce eşti mai ales între proroci, cu rugăciunile tale izbăveşti pe cei ce săvârşesc cu dragoste, luminată şi de lumină purtătoare pomenirea ta, grăind: Tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai Sfântă eşti decât îngerii, Fecioară Preasfântă, născând pe Sfântul Sfinţilor, pe Cel Ce S-a făcut fără amestecare, pentru milostivire, precum suntem noi oamenii. Pe Acela roagă-L să mântuiască pe cei ce cântă Lui neîncetat: Tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Catavasie

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul în toţi vecii.

Binecuvântaţi, tineri, cei în tocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu, Părintele; lăudaţi pe Cuvântul Cel Ce S-a pogorât şi focul în rouă l-a prefăcut; şi preaînălţaţi pe Duhul Cel Preasfânt, Care dă viaţă tuturor în toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Glasul celui ce strigă ai fost Botezătorule; ca Proroc din proroc strălucind, în pustie tuturor ai strigat: Pocăiţi-vă! Şi pe Irod, cel ce lucra fără de cale lucruri de ocară l-ai mustrat. Pentru aceasta şi la cei din iad mai înainte ai mers, propovăduindu-le Împărăţia Dumnezeului nostru.

Stih: Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De mama sa, Irodiada, îndemnată fiind fata cea fără de ruşine, a cerut ca să se taie Sfinţitul Cap al Botezătorului. Atunci Irod degrab a poruncit să aducă pe tipsie ca pe o mâncare ce se pune înainte şi ca un dar, pe cel ce mustra fărădelegea lui.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cel ce ca un Mucenic şi Proroc şi Botezător şi ca un glas şi sfeşnic şi înger şi mai mare decât prorocii eşti mărturisit de Dumnezeu, roagă pe Domnul să mântuiască de toate ispitele şi de vătămarea cea potrivnică pe cei ce săvârşesc cu dragoste pomenirea ta, cea de lumină aducătoare, Înaintemergătorule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Văzută eşti, Fecioară Maica lui Dumnezeu, mai presus de fire, născând cu Trup pe Cuvântul Cel Bun, pe Care Tatăl L-a născut din inima Sa mai înainte de toţi vecii, ca un Bun. Pe Acela acum Îl şi cunoaştem mai presus decât trupurile, măcar că în Trup S-a îmbrăcat.

Catavasie

Rai de Taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, de Care lemnul Crucii cel de viaţă purtător, pe pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum înălţat fiind şi închinându-ne Lui, pe tine te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Pe Înaintemergătorul lui Hristos, pe Botezătorul şi Prorocul, să-l cinstim credincioşii cu curată conştiinţă, ca pe un mărit Propovăduitor şi al pocăinţei învăţător şi ca pe un mucenic cu totul adevărat al Mântuitorului că nebunia lui Irod mustrând, capul i s-a tăiat.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Acum s-a arătat nouă Botezătorul Mântuitorului şi veseleşte duhovniceşte gândurile credincioşilor, frumuseţea pustiei şi pecetea prorocilor. Pentru că s-a arătat Înaintemergător al lui Hristos şi mărturie nemincinoasă a venirii Lui. Deci, cu cântări duhovniceşti, cu un glas lui Ioan să-i grăim: Prorocule, Propovăduitor al Adevărului, roagă-te să ne mântuiască pe noi.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif...

Spăimântatu-s-au, Curată, toate cetele îngereşti, de înfricoşătoarea Taină a naşterii tale. Cum Cel Ce ţine toate numai cu voia, în braţele tale ca un Om a fost ţinut şi cum a luat început Cel mai înainte de veci? Cu lapte a fost hrănit Cel Ce hrăneşte toată suflarea cu negrăita Sa bunătate. Pe tine, ca pe Maica lui Dumnezeu, după adevăr lăudându-te, te mărim.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie