Ucenicii lui Gheron Iosif Isihastul – Părintele Efrem Filotheitul (11)

Nu avea nevoie să întrebe ca să analizeze problema şi să răspundă. Cu o simplă privire ne citea gândurile. Şi aceasta, fiindcă pe de o parte avea o uriaşă experienţă ascetică, iar pe de altă parte avea Harul străvederii.

Stareţul Iosif era foarte experimentat. Atunci când mergeam la el noaptea pentru mărturisirea gândurilor, de cele mai multe ori ne explica în amănunt problema noastră şi ne dădea şi rezolvarea ei mai înainte de a-i descrie noi ce anume ne preocupa. Adică, cunoştea dinainte starea noastră lăuntrică şi ne explica cărui fapt se datorează şi cum trebuie înfruntată, fie că era vorba de gânduri, fie de patimi, fie de lucrări ale Harului.

Nu avea nevoie să întrebe ca să analizeze problema şi să răspundă. Cu o simplă privire ne citea gândurile. Şi aceasta, fiindcă pe de o parte avea o uriaşă experienţă ascetică, iar pe de altă parte avea Harul străvederii.

Ne minunam de faptul că atât de bine cunoştea lăuntrul nostru, pe care chiar şi nouă înşine de cele mai multe ori ne venea greu să-l descriem. Cu toate acestea însă, nu ne arăta limpede că ne citea gândurile. Fireşte, noi nu-i ascundeam nimic, şi chiar dacă am fi voit să facem aceasta nu puteam, pentru că ne spunea el.

Am fost martori la multe situaţii în care s-a descoperit harisma străvederii sale.

Odată, pe când Stareţul încă se afla la Schitul Sfântului Vasilie, a mers până sus la kiriako, la ieromonahul Gherasim. Acolo se afla un oarecare mirean. Stareţul s-a apropiat de el şi i-a spus:

- Aveţi asupra dumneavoastră o oarecare greşeală, care însă este gravă.

- Ce greşeală am?, a întrebat mireanul.

- Nu cunosc, a răspuns Stareţul, dar totuşi aveţi o greşeală foarte gravă.

- Şi nu putem să o aflăm?

- Acum, ziua, nu o putem afla. Dacă vrei, vino la noapte jos, la coliba mea.

- Gheronda, voi veni după miezul nopţii.

Într-adevăr, la miezul nopţii, mireanul a mers la coliba Stareţului şi au început să discute. Iar la sfârşit, ce s-a descoperit? Mireanul, deşi era absolvent al Facultăţii de Teologie, scrisese o carte în favoarea teoriei darwiniste, cea a evoluţiei speciilor!

- Bine, i-a spus Stareţul, dar atunci când expui o teorie, de ce nu-i citezi pe teologii ortodocşi, pe Sfinţii Părinţi, ci pe alţii, pe protestanţi, pe evrei, pe masoni... Aceştia nu sunt creştini! De ce nu-i citezi pe Sfinţii Părinţi? Aşa se argumentează o teorie, fie cu citate din Sfânta Scriptură, fie din purtătorii de Dumnezeu Părinţi.

Teologul a primit observaţia şi a înţeles că are o poziţie gre­şită faţă de această teorie. În cele din urmă, i-a cerut Stareţului să-i spună cum de şi-a dat seama de aceasta.

- Ieri, i-a răspuns Stareţul, când m-am apropiat de tine, am simţit o duhoare venind dinspre tine şi atunci am înţeles că ai asupra ta o oarecare greşeală.

Ceva asemănător i s-a întâmplat părintelui Efrem Katunakiotul, atunci când mergea în urma unui mirean. A simţit cum acesta răspândea o duhoare nespusă. Când i-a povestit Stareţului Iosif cele petrecute, acesta i-a răspuns:

- Aşa este, fiul meu. Mirenii sau monahii, după felul şi după gravitatea păcatului pe care îl fac, răspândesc o duhoare urâtă.

Altădată, părintele Efrem Katunakiotul a primit o scrisoare de la o nepoată de-a sa, care îi cerea să se roage pentru ea. I-a dat-o Stareţului, dar de îndată ce acesta a luat-o în mână, a simţit o duhoare ieşind din scrisoare.

- Nepoata ta a făcut vreun păcat de desfrânare sau vreo vrăjitorie.

Atunci, părintele Efrem i-a spus că este vorba de vrăjitorie.

Altădată Stareţul, când a văzut o oarecare persoană, a spus:

- Acesta nu este ortodox.

Şi într-adevăr, atunci când cineva din obştea noastră a intrat în vorbă cu această persoană, a descoperit că susţine nişte concepţii eretice, chiar fără să-şi dea seama. De asemenea, cunoştea căderile morale ale celorlalţi şi chiar dacă cineva a avut ispită în somn. Fiii săi duhovniceşti ne spuneau că, de multe ori, Stareţul le descoperea de mai înainte întâmplări care urmau să li se petreacă.

Odată a venit un preot ca să ne viziteze. A stat puţin cu Stareţul şi au discutat despre subiecte duhovniceşti. La un moment dat, preotul îi spune:

- Nu pot să înţeleg Rugăciunea minţii. Să mă învăţaţi practic.

- Da, părintele meu, a răspuns Stareţul.

Şi a hotărât acel preot să rămână câteva zile cu noi.

A doua zi, preotul i-a spus Stareţului:

- Părinte Iosif, de vreme ce voi rămâne o săptămână, pot să liturghisesc împreună cu preoţii tăi?

- Să te cercetez mai întâi, să văd dacă ai fost bun de preot, şi dacă te găsesc în regulă, îţi voi da binecuvântare să liturghiseşti împreună cu ei.

Când preotul a auzit acest cuvânt, a lăsat totul şi a plecat îndată din Sfântul Munte. Acel preot avea impedimente pentru preoţie.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 237-239)

De la același autor

Ultimele din categorie