Canonul de pocăinţă pentru cel căzut în desfrânare

Canoane

Canonul de pocăinţă pentru cel căzut în desfrânare

Cântarea 1

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Cred cuvântul Tău, Doamne, că în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă. Învredniceşte-mă, dar, şi pe mine, să mă pocăiesc cu adevărat.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Hristoase, Mântuitorul meu, departe de Tine mi-am petrecut viaţa mea, şi multe păcate am săvârşit. Dar negăsindu-mi liniştea şi pricepând că numai lângă Tine pot afla odihnă sufletului meu, la Tine alerg, Iubitorule de oameni.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Surd am fost faţă de cuvintele Tale: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”. Pentru că în loc să văd căderea în care mă aflam, am ales să mă văd mai bun decât cei care păcătuiseră mai mult decât mine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, că nu treci cu vederea rugăciunile păcătoşilor care te cheamă în ajutor, ci le întinzi grabnic mână de ajutor.

Cântarea a 3-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

„Voia lui Dumnezeu aceasta este, ca să vă feriţi de desfrânare”, le-a spus creştinilor marele Pavel, apostolul neamurilor. Dar eu, întinându-mi haina botezului, m-am tăvălit în noroiul păcatului, care mi-a robit inima.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Nu pot, Doamne, să mă ridic prin puterile mele, nu pot birui patimile care mă apasă şi cărora le-am dat putere să mă stăpânească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Libertate am căutat, dar am găsit lanţurile păcatului, şi suspin acum după libertatea cea adevărată. Ajută-mă, Doamne, Cel ce ai zdrobit încuietorile iadului şi i-ai adus la lumină pe cei din întuneric.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acum înţeleg că prin desfrâul meu m-am lepădat de Hristos, Preacurată Fecioară, şi greu îmi este să lepăd jugul păcatului. Ajută-mă tu, ocrotitoare a creştinilor, să dobândesc izbăvire din robia patimilor şi a diavolului.

Cântarea a 4-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Mult a suferit Adam când a fost alungat din rai pentru neascultarea sa. Iar eu, în loc să merg spre Împărăţia Cerurilor, m-am lăsat păcălit de şarpele cel viclean.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

„Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta”, a strigat către Tine Împăratul David după ce a păcătuit cu femeia lui Urie. Şi eu zic, împreună cu el, miluieşte-mă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Precum a ieşit Marele Avramie din chilie pentru a o ajuta pe nepoata sa Maria să părăsească locaşul de desfrânare în care îşi trăia zilele, şi prin harul cel dumnezeiesc a întors-o la pocăinţă, tot aşa ajutaţi-mă şi pe mine voi, sfinţilor care mijlociţi pentru ridicarea celor căzuţi în desfrânare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Maică a milostivirii, cum ai întors-o în chip minunat pe Maria din Egipt, împiedicându-o să intre în biserică înainte de a se lepăda de desfrânarea ei, tot aşa întoarce-mă şi pe mine la calea cea luminoasă a virtuţilor.

Cântarea a 5-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Păcatul mi-a moleşit inima, şi diavolul îi dă târcoale, ca să mă depărteze de Dumnezeu şi să mă arunce între oamenii care Îl batjocoresc pe El prin faptele şi cuvintele lor.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Plină e lumea de răutate şi de necredinţă, şi nu văd cum aş putea să trăiesc în mijlocul focului fără să mă ard. Dar, ştiind că Tu l-ai ţinut viu pe Daniel proorocul în groapa cu lei, mă rog Ţie să mă izbăveşti de leii care se luptă cu mine ca să mă arunce în împărăţia morţii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cum l-a biruit David pe Goliat, aşa să biruiesc şi eu ispitele care mă asupresc, Doamne, mă rog Ţie. A Ta să fie biruinţa, Doamne, Cel ce din iubire ai primit a Te răstigni pentru mântuirea noastră.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cine risipeşte negura greşelilor noastre? Tu, Fecioară, şi pentru aceasta îşi aduc laudă şi mulţumire, vrând să nu fiu părăsit de tine aşa cum eu L-am părăsit pe Hristos.

Cântarea a 6-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Gura mea, mâinile, picioarele şi toate mădularele mele să fie spălate prin baia pocăinţei. Şi chiar de nu am îndeajuns lacrimi care să mă spele, să îmi fie mie baie scăldătoarea Sfintei Spovedanii.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Nu te sfii să mărturiseşti toate fărădelegile tale, suflete al meu. Oare nu vrei să primeşti iertare de la Stăpânul tuturor? Sau vei lăsa ruşinea să îţi pătrundă în suflet şi vei pieri?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aud glasul Scripturii care zice: „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii”. Cu adevărat vreau să fie acesta ceasul întoarcerii mele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Mulţime nenumărată de păcătoşi au fost îndemnaţi de tine în chip nevăzut să îşi mărturisească păcatele, ceea ce eşti nădejdea noastră, iar eu, luând aminte la pilda lor, cu hotărâre şi zdrobire de inimă vreau să fac şi eu aceasta.

Cântarea a 7-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Nici un om nu poate da dezlegare de păcate prin puterile sale, dar eu am priceput că preoţii sunt lăsaţi de Tine, Doamne, să facă aceasta cu puterea Ta.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Greu este să găseşti un doctor iscusit, dar şi mai greu este să găseşti un duhovnic care să dea doctoria potrivită pentru bolile cele grele ale sufletului. Bolnav fiind sufletul meu, mă rog Ţie să îmi trimiţi doctorul potrivit şi doctoria cea tămăduitoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Venit-a fiul risipitor spre tatăl său şi acesta i-a ieşit cu drag în întâmpinare. Aşa să mă întâmpine şi pe mine părintele duhovnic, Mântuitorule, ca să văd în sufletul său icoana grijii Tale pentru noi.

Şi acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

Fecioară preacurată, mângâierea noastră, care ştii folosul spovedaniei, acoperă-i cu Sfântul tău acoperământ pe toţi duhovnicii, ca să dea cuvânt de folos cu putere multă, şi pe creştini să ţină cele primite.

Cântarea a 8-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Tu eşti Calea, Adevărul şi Viaţa, Doamne. În mâinile Tale pun sufletul şi trupul meu, mintea şi inima mea. Primeşte-le ca pe puţinii bani ai văduvei, Hristoase Dumnezeule, curăţind această mică jertfă a mea prin harul Duhului Tău cel Sfânt.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Înţelepţeşte-mă, Cuvinte al lui Dumnezeu, că fără Tine sunt ca praful în faţa vântului, şi nu pot pricepe meşteşugitele curse ale pierzătorului de suflete. Şi dăruieşte-mi smerenie ca să văd în tot binele meu lucrarea Ta.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cred, Doamne, ajută necredinţei mele, strig către Tine, având nădejde că mă vei ajuta şi pe mine ca şi pe tatăl care s-a rugat Ţie aşa, iar copilul său a fost izbăvit de diavol. Ca să aud şi eu, precum oarecând cananeianca, preadulcile Tale cuvinte: „Fie ţie după cum voieşti”.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De multe ori am spus în inima mea că voi pune început bun mântuirii, dar de fiecare dată am fost îngenuncheat de patimile mele. Căzând acum înaintea ta, liman al celor deznădăjduiţi, te rog mijloceşte pentru mine la Fiul tău, ca să îmi dea tărie să mă ridic.

Cântarea a 9-a

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Hristos a Înviat! - răsună la prăznuirea Sfintei Tale Învieri glasurile credincioşilor. Învredniceşte-mă şi pe mine să mă bucur de Învierea Ta, Fiule al lui Dumnezeu, ridicându-mă de la moarte la viaţă.

Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Bucurie se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte. Oare voi fi şi eu pricină de bucurie? Că pricină de sminteală am fost destul pentru aproapele meu, şi n-am aflat în mine nici un câştig.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Voi, cetelor îngereşti, o, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile, preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, rugaţi-vă pentru mine, păcătosul şi desfrânatul, ca să dobândesc iertare de păcate şi să aflu mântuire în ceasul Judecăţii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfântă a sfinţilor, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te cu Sfântul Ioan Botezătorul, dascălul pocăinţei, şi cu toţi apostolii, cuvioşii, mucenicii, ierarhii, dimpreună cu ceata sfintelor femei, ca viaţa mea să cunoască binecuvântarea şi nu blestemul, bucuria şi nu întristarea, lumina şi nu întunericul.

Rugăciunea celui căzut în păcat

Doamne, Dumnezeul meu, nu ştiu să mă rog Ţie, nu ştiu să cer ajutorul Tău, dar mă rog îndură-Te de mine şi vezi căderea mea. Şi precum părinţii înţeleg cererile pruncilor lor, chiar de aceştia nu ştiu să le aşeze în cuvinte, tot aşa Te rog şi pe Tine ascultă nu cuvintele buzelor mele, ci cuvintele inimii mele. Ridică-mă degrabă, Dumnezeule, ca să nu fiu înghiţit de păcat. Ridică-mă de grabă, Dumnezeule, Cel ce eşti Izvorul a tot binele şi a toată virtutea.

Vino în întâmpinarea mea, Dumnezeule, precum tatăl în întâmpinarea fiului risipitor. Eu sunt fiul cel risipitor, Doamne, şi vreau să pun început bun mântuirii. Ajută-mă Tu, pentru rugăciunile Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, ale îngerului meu păzitor şi ale tuturor sfinţilor.

Canoanele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei