Rugăciune la priveghi

Rugăciuni

Rugăciune la priveghi

În serile ce preced înmormântarea, la căpătâiul răposaților, potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe, se fac citiri biblice. Dacă răposatul este episcop sau preot, preoții vor citi din Evanghelie și vor rosti Ectenii. Dacă răposatul este diacon, monah sau mirean, i se va citi Psaltirea. În Săptămâna Luminată, în locul Psaltirii se citește Apostolul. La citirea Psaltirii, după fiecare Catismă, se rostește pentru cel adormit în Domnul, următoarea rugăciune:

Pomenește, Doamne, Dumnezeul nostru, pe cel ce a adormit întru credință și întru nădejdea vieții veșnice, robul Tău, pe fratele nostru (N), și ca un bun și iubitor de oameni, Cel ce ierți păcatele și pierzi nedreptățile, slăbește, lasă și iartă toate greșelile lui cele de voie și cele fără de voie, izbăvește-l pe el de chinul cel veșnic și de focul gheenei, și-i dă lui împărtășire de bunătățile Tale cele veșnice, pregătite celor ce Te iubesc pe Tine; că de a și greșit, însă nu s-a depărtat de la Tine, și fără de îndoială a crezut în Tine, Dumnezeul Cel în Treime slăvit: Tatăl și Fiul și Sfântul Duh, și pe Tine Te-a mărturisit Unime în Treime, și Treime în Unime, cu preaslăvire, până la cea de pe urmă a sa suflare. Pentru aceasta, milostiv fii robului Tău, și credința pe care a avut-o în Tine, alături de faptele lui bune să o socotești, și cu Sfinții Tăi ca un Îndurat să-l odihnești, că nu este om care să fie viu și să nu greșească, numai Tu singur ești fără de păcat, și dreptatea Ta este dreptate în veac. Că Tu ești Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni, și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Calendar ortodox
4 Martie

(Zi aliturgică. Canonul Mare)