Ucenicii lui Gheron Iosif Isihastul – Părintele Efrem Filotheitul (14)

Mă minunez de mângâierile duhovniceşti şi de lucrările prin care Preaînţeleptul Dumnezeu trimite vestire (în rugăciune), cât de repede înştiinţează atunci când celălalt se schimbă! Legătură duhovnicească, comunicare nevăzută, dragoste reciprocă, vestire a lui Dumnezeu. Nimic nu este mai dulce sau mai desfă­tător decât a cunoaşte lucrările dumnezeieşti.

Părintele Iosif cel tânăr a scris şi el o altă întâmplare minunată:

„Locul unde era coliba noastră era depărtat şi liniştit, însă foarte expus vânturilor. Frigul era aspru, aşa că l-am silit pe Stareţ să primească să-i băgăm în chilie o sobă ca să aibă puţină căldură. Eu însumi am luat măsură şi am pregătit materialele. Voiam s-o fac din tablă, tencuită cu lut pe dinafară şi pe dinăuntru. M-am pregătit pentru ziua următoare, aşa cum ne sfătuisem de cu seară. Dimineaţă am adunat sculele şi materialele şi am mers undeva în apropiere ca s-o fac, după care s-o aşez. Am pus metanie Stareţului, ca întotdeauna, şi am început lucrul. Afară timpul era frumos. Abia am apucat să măsor şi să tai bucăţile necesare, că deodată vremea s-a schimbat. Pe deasupra, mai simţeam şi o greutate ciudată în orice voiam să fac. Sufla un vânt neobişnuit, care nu se îndrepta spre nici o direcţie, ci numai ridica toate peste mine şi-mi aducea în faţă orice găsea în acel loc, scânduri, table, hârtii şi nisip. Într-un chip ciudat mi-au dispărut şi sculele, rostogolindu-se mai departe de mine, deşi locul nu era aşa de înclinat. Cuiele se îndoiau fără să înţeleg de ce, numai la o uşoară lovitură, burghiele se rupeau, bucăţile pe care le făcusem, măsurându-le şi tăindu-le cu exactitate, nu se mai potriveau. La început n-am dat importanţă şi mă grăbeam să readuc lucrurile la locul lor şi să continui. Peste puţin timp însă a devenit foarte clar că ceva se întâmpla. M-am oprit, pentru că eram epuizat, degetele îmi erau zdrobite, iar înlăuntrul meu o tulburare ciudată îmi pricinuia mânie, zăpăceală şi nerăbdare. «Curios lucru!, îmi spun. Ceva se întâmplă...». Între timp şi vremea s-a stricat, fapt care m-a silit să întrerup lucrul. Lucrarea aceasta cerea două sau cel mult trei ore de lucru. Chinuindu-mă acolo, au trecut mai mult de şase ore. Am lăsat totul şi am mers la Stareţ. Atunci mi-am adus aminte că în dimineaţa aceea Stareţul îmi spusese nişte cuvinte pe care eu nu le luasem în seamă. «Haide să vedem! - mi-a spus. Vei face ceva azi?». N-am dat importanţă la sensul acestor cuvinte, ci numai m-am gândit că le-a spus pentru ca să mă smerească, căci eram priceput în meseria asta. Cred că m-am mândrit nădăjduind că voi termina mai repede şi mai bine de cum credea Stareţul. Şi era şi faptul că mă bucuram că pot să-l odihnesc îngăduindu-mi să-i pun căldură, şi asta numai mie.

Am mers, aşadar, la Stareţ, am bătut la uşă, iar el mi-a deschis. Văzându-mă tulburat, a început să zâmbească.

- Gheronda, îi spun, ce se întâmplă? De ce mi-aţi spus de dimineaţă cuvintele acelea? Doar ştiţi că pentru mine asta era o jucărie.

- Dar tu ce spui că a fost?, m-a întrebat el.

- Ispită, i-am răspuns, lucrare satanică.

- Aşa a fost, mi-a zis iarăşi Stareţul. Şi ascultă ca să afli ceea ce ţie ţi se pare o taină. Astă-noapte, pe când mă linişteam şi mă rugam, l-am văzut pe satana că mă ameninţa, spunându-mi că mă va împiedica şi-mi va aduce ispită în hotărârea pe care am luat-o. Atunci I-am spus Domnului: «Doamne al meu, nu-l împiedica, ca să-i arăt cât Te iubesc, suferind frigul cât vei voi Tu». Acesta a fost pricina, fiule, pentru care s-au făcut toate acestea, ca să nu am căldură curând, precum doreaţi voi să-mi pregătiţi”.

Odată Stareţul a trimis o epistolă fostului său ucenic, ieromonahul Efrem, cel care plecase în Volos. După puţin timp s-a petrecut în sufletul Stareţului o schimbare lăuntrică faţă de el. Îl săruta în duh şi se minuna: „Ce să însemne, oare, aceasta? Marea grijă pe care o are bunul meu fiu pentru noi ca să ne odihnească sau i s-a întâmplat altceva”.

Şi într-adevăr, nu a trecut mult timp şi a primit un pachet de la el împreună cu o scrisoare. Atunci Stareţul şi-a dat seama că aceasta fusese. Şi i-a scris:

„Mă minunez de mângâierile duhovniceşti şi de lucrările prin care Preaînţeleptul Dumnezeu trimite vestire (în rugăciune), cât de repede înştiinţează atunci când celălalt se schimbă! Legătură duhovnicească, comunicare nevăzută, dragoste reciprocă, vestire a lui Dumnezeu. Nimic nu este mai dulce sau mai desfă­tător decât a cunoaşte lucrările dumnezeieşti”.

Pe lângă multele ocări pe care le auzeam mereu de la Stareţ, de multe ori m-a numit spontan: „Preacuvioase Părinte egumen”. Fireşte, eu nu dădeam importanţă la aceasta şi am uitat, de vreme ce mi se părea că mă ironiza.

Dar ceilalţi au băgat de seamă cum îmi spune, fiindcă nu a mai numit pe nimeni astfel. De aceea se minunau şi se întrebau între ei: „Ianakis va deveni egumen?”. Şi după ce Stareţul a spus-o de mai multe ori, se gândeau: „Cu siguranţă că va deveni”. Mai târziu, când am devenit egumen, mi-au amintit aceasta fraţii mei duhov­niceşti. Erau încredinţaţi că Stareţul văzuse aceasta de mai înainte.

(Arhimandritul Efrem Filotheitul, Starețul meu Iosif Isihastul, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2010, pp. 242-244)

De la același autor

Ultimele din categorie