Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul

22 Ianuarie

Troparul Sfântului Cuvios Mucenic Anastasie Persul, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Anastasie, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Dreapta Ta, cea purtătoare de biruinţă...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-se cu zorile cele prealuminate ale Învierii Tale, Hristoase, Sfântul Anastasie cel numit cu numele învierii, pornind de la răsărit, ca un soare luminează acum cu minunile Biserica.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fiind plin de dragoste Dumnezeiască ai răbdat cu bărbăţie chinurile, Sfinte Mucenice Anastasie; şi cu frumuseţile cele sihăstreşti fiind împodobit, cu bucurie te-ai adus lui Hristos jertfă cu bun miros, preaalesule.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Maica lui Dumnezeu, roagă pe Cuvântul pe Care L-ai născut şi a venit la noi trupeşte, să fie Blând şi Milostiv pentru cei credincioşi; că pe tine te avem Apărătoare şi Izbăvire.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce Singur ştii neputinţa...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Umblând pe cărarea cea strâmtă, mai întâi prin sihăstrie ai înaintat către strălucirea muceniciei, aflând prin chinuri, desfătarea şi prin osteneli culegând Veselia Cea Cerească, Mărite Mucenice Anastasie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Puterea luptei tale s-a cunoscut în toată lumea, mucenice nebiruit; că împotrivindu-te păcatului până la sânge, te-ai făcut purtător de biruinţă şi te-ai împodobit cu cunună de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine ne-a odrăslit nouă Floarea Cea Neveştejită, îmbălsămând de miros plăcut toată omenirea cu Dumneze­iescul mir al Firii Sale, Care este împreună fără de început cu Tatăl şi din tine S-a Întrupat sub vreme, Preacurată Fecioară.

Irmosul:

Cel Ce Singur ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi prin milostivire Te-ai îmbrăcat cu chipul ei, încinge-mă cu Putere de sus ca să strig Ţie: Sfânt este Domnul Slavei Cel Neasemănat întru bunătate.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Munte Umbrit cu harul...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos: nici sfârtecarea mădularelor, nici ameninţarea chinurilor, nici sabia, nici moartea, nici focul, nici foamea, Sfinte Anastasie, cel împreună locuitor cu Ceata cea cerească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu putere ridicându-ţi crucea pe umeri, ai urmat mântu­itoarele Porunci ale lui Hristos. Şi Lui făcându-te următor până la moarte, preabunule, acum te veseleşti de Strălucirea Lui.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mai marele Voievod venind din cer, cu bucurie, limpede ţi-a binevestit, Curată, zicând: Dumnezeu va ieşi cu Trup din tine, Fecioară Preacurată, spre mântuirea noastră, a celor ce te lăudăm pe tine.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Dumnezeu fiind păcii...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Potrivnicul lui Dumnezeu care odinioară se lăuda peste măsură şi ameninţa că va cuprinde pământul şi în deşert se trufea că va seca marea cu totul, este călcat în picioare cu vitejiile tale, Sfinte Anastasie, Înţelepte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mucenicul lui Hristos luptându-se după Lege şi biruind în chip limpede, îşi câştigă drept răsplătire a luptelor lucrarea minunilor; că boli tămăduieşte şi îndepărtează demoni cu Puterea lui Hristos, Sfântul Anastasie, făcătorul de minuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu naşterea ta, Fecioară, ai nimicit blestemul Evei care este maica tuturor, răsărind pe Hristos, lumii Binecuvântare. Pentru aceasta cu veselie te fericim, mărturisindu-te pe tine cu gura şi cu inima, pe bună dreptate, Născătoare de Dumnezeu.

 

Cântarea a 6-a. Imos: Din pântece pe Iona...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te lămurit cu Strălucirea Crucii, ai risipit întunericul înşelăciunii; şi luptându-te cu tiranul l-ai biruit, preamărite şi ai primit răsplătirile suferinţelor, mucenice al lui Hristos, Sfinte Anastasie, dănţuind cu oştile mucenicilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Toată adunarea proorocilor, insuflată fiind de Dumnezeu, a arătat de mai înainte Taina Dumnezeieştii zămisliri, celei de negrăit, cea din tine, a lui Dumnezeu Cuvântul, Maică Fecioară; că tu ai arătat în lume hotărârea cea veche şi adevărată.

Irmosul:

Din pântece pe Iona ca pe un prunc l-a lepădat fiara mării, precum l-a primit. Şi în Fecioară sălăşluindu-Se Cuvântul şi Trup luând, a ieşit păzind-o Nestricată. Că Cel Ce nu a pătimit stricăciune, a păzit Nevătămată pe Ceea ce L-a născut.

 

CONDAC, glas 1. Podobie: Ceata îngerească...

Pe Dumnezeiescul ucenic şi împreună călător cu Apostolul Pavel, pe Sfântul Timotei, toţi credincioşii să-l laude cu cântări; împreună cu dânsul cinstind şi pe Înţeleptul Anastasie, ce a strălucit din Persia ca o stea, care alungă patimile noastre cele sufleteşti şi bolile trupului.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Pe tine, Născătoare de Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luptătorul, arătând vitejia lui, vădită pildă, îndeamnă pe credincioşi să urmeze acum Dumnezeieştii Patimi, celei de bunăvoie, pe care a suferit-o pentru noi Dumnezeul părinţilor noştri Cel Lăudat şi Preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce iubesc dreapta cinstire de Dumnezeu cred că Treimea este deopotrivă în Putere. Că vitejii luptători s-au întrecut în luptă pentru Dânsa, vărsându-şi sângele, luptându-se muceniceşte şi fiind ucişi şi-au dat sufletele lor pentru Dânsa.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Bucură-te Curată, Acoperă­mântul lui Adam, din care a ieşit Păstorul Cel Preaînălţat, îmbrăcându-Se cu adevărat întru mine, omul întreg, pentru necuprinsa milostivire; Dumnezeul părinţilor noştri Cel Lăudat şi Preaslăvit.

 

Cântarea a 8-a.Irmos: Cuptorul cel răcorit...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

De pe pământ te-ai ridicat la ceruri, purtând cunună, Sfinte Mucenice Anastasie, fugind de toată înşelăciunea demonilor şi ai călcat în picioare credinţa în idoli. Drept aceea, acum plin de veselie strigi: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Vopsitu-ţi-ai haina, preafericite, în sângiurile tale cele muceniceşti; şi purtând crucea ca sceptru, cu Hristos împreună împărăteşti în veci, Sfinte Anastasie; şi acum cânţi plin de veselie: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Cel Bogat, Care este Slăvit cu cântări arhangheleşti, pentru noi a sărăcit, alegându-te Maică pe tine, Frumuseţea lui Iacov, cea Binecuvântată. Pentru aceasta lăudându-te pe tine, strigăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi se ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cuptorul cel răcorit a închipuit chipul Minunii celei mai presus de fire; că nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici Focul Dumnezeirii, pântecele Fecioarei în care a intrat. Pentru aceasta, cântând, să strigăm: bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a.Irmos: Chipul naşterii tale celei Curate...

Stih: Sfinte Cuvioase Mucenice Anastasie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ostenelile sângiurilor tale, mărite, ai stins toată înşelăciunea idolilor şi plinirea Bisericii ai luminat-o. Pentru aceasta, preaalesule, nu înceta a ruga pe Stăpânul, ca să te fericim toţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, Slava Cea cu adevărat, mai presus de cuvânt şi Negrăita Strălucire Dumnezeiască, Cea Nespusă, de care te-ai împărtăşit ca un biruitor, Sfinte Anastasie, stă înaintea Stăpânului Hristos! Pe Acela şi acum roagă-L pentru noi, cei ce te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, cât de înfricoşătoare este Minunea ta! Că tu, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu, născând pe Dumnezeu Cuvântul, ai arătat Taina cea ascunsă mai înainte de neamuri şi de veacuri în Dumnezeu, Cel Ce a zidit toate.

Irmosul:

Chipul naşterii tale celei Curate, l-a arătat rugul cel ce ardea fără să se mistuie. Şi acum te rugăm să stingi cuptorul ispitelor ce se sălbăticeşte asupra noastră; că pe tine, Născătoare de Dumnezeu, neîncetat să te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Ca unul ce ai fost luminat la cuget de Străluciri Dumnezeieşti, cugetătorule de Dumnezeu, părintele nostru, te-ai arătat preacinstit în mărirea desăvârşirii; că ai ajuns cu Dumnezeiască înţelepciune cuvios în sihăstrie şi mucenic prin sânge, Sfinte Anastasie, Fericite; pentru aceasta şi Hristos izvorăşte întru tine harul minunilor.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Înnoit-ai, Preacurată, cu Dumnezeiască naşterea ta, firea cea muritoare a pământenilor stricată de patimi şi ne-ai ridicat pe toţi din moarte la viaţa cea nestricăcioasă. Pentru aceasta, după datorie, toţi de fericim, Fecioară Preamărită, precum Însăţi ai proorocit.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Degrab ne întâmpină...

Fecioară Preacurată, Maica lui Hristos Dumnezeu, sabie a trecut prin Preasfântul tău suflet, când ai văzut pe Fiul tău şi Dumnezeu Răstignit de bunăvoie. Pe Acela, Bine­cuvântată, roagă-L neîncetat să ne dăruiască nouă iertare de greşeli.