Cartea lui Iov – Capitolul 21

Biblia ortodoxă

Cartea lui Iov – Capitolul 21

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142

1. Atunci Iov a vorbit încă o dată şi a zis:

2. «Ascultaţi cu luare-aminte cuvântul meu şi aici să se oprească mângâierile voastre.

3. Îngăduiţi-mi să vorbesc şi eu, şi după ce voi vorbi, atunci poţi să-ţi baţi joc.

4. Oare plângerea mea se înalţă împotriva unui om? Şi atunci răbdarea mea cum n-o să fie pe sfârşite?

5. Uitaţi-vă la mine şi miraţi-vă foarte şi puneţi mâna la gură.

6. Căci, când mă gândesc, mă apucă groaza şi toată carnea de pe mine tremură.

7. Pentru ce ticăloşii au viaţă, ajung la adânci bătrâneţe şi sporesc în putere?

8. Urmaşii lor se ridică voinici în faţa lor şi odraslele lor dăinuiesc sub ochii lor.

9. Casele lor stau nevătămate, fără teamă şi varga lui Dumnezeu nu stă deasupra lor.

10. Taurii sunt plini de vlagă şi prăsitori, juncanele lor fată şi nu leapădă.

11. Copiii lor zburdă ca oile şi odraslele lor dănţuiesc împrejur.

12. Ei cântă din tobă şi din harfă şi se desfată la sunetele flautului.

13. Îşi isprăvesc zilele în fericire şi coboară cu pace în împărăţia morţii.

14. Şi tocmai ei ziceau lui Dumnezeu: «În lături de la noi! Nu vrem deloc să cunoaştem căile Tale!

15. Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim Lui şi ce folos vom avea să-I înălţăm rugăciuni?».

16. N-ai zice, oare, că fericirea lor e în mâna lor? Sfatul celor răi nu este totdeauna departe de Dumnezeu?

17. De câte ori se stinge candela nelegiuiţilor şi nenorocirea dă năvală peste ei? De câte ori Dumnezeu nimiceşte cu mânia Sa pe cei răufăcători,

18. Ca să fie ei ca paiul în bătaia vântului şi ca pleava pe care o răsuceşte vârtejul?

19. Dumnezeu, vei zice, păstrează pentru copiii lui răsplata fărădelegii lui. Dar să-l pedepsească pe el însuşi, ca să se înveţe.

20. Să-şi vadă cu ochii nenorocirea şi să se adape din mânia Celui Atotputernic!

21. Fiindcă ce-i mai pasă de casa lui, după moartea lui, când numărul lunilor lui a fost retezat?

22. Dar nu cumva Îi vom da noi învăţătură lui Dumnezeu, Lui care stă şi judecă pe cei de sus?

23. Unul moare, în plinătatea puterii sale, când este înconjurat de fericire şi de pace,

24. Când găleţile îi sunt pline de lapte şi oasele pe care le suge, pline cu măduvă.

25. Altul moare, cu sufletul copleşit de amărăciune, fără să fi gustat vreo fericire.

26. Şi unul şi altul se culcă în ţărână şi viermii îi cotropesc.

27. Ştiu prea bine gândurile voastre şi socotinţele pe care vi le făuriţi în privinţa mea.

28. Voi ziceţi în mintea voastră: Unde este casa asupritorului şi unde este cortul în care locuiau nelegiuiţii?

29. N-aţi întrebat oare pe cei ce trec pe drum şi n-aţi recunoscut dreptatea spuselor lor?

30. Anume cum că în ziua nenorocirii cel rău este cruţat şi că în ceasul mâniei el scapă?

31. Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui şi cine-i întoarce cu aceeaşi măsură faptele pe care le-a făcut?

32. Iar când este dus la locul de odihnă, din stâlpul de la căpătâi el parcă stă de strajă.

33. Bulgării pământului îi sunt uşori; în convoi pe urma lui înaintează toată lumea, şi înaintea lui o mulţime nenumărată.

34. Atunci, ce sunt deşartele mângâieri pe care mi le daţi? Din toate cuvintele voastre nu rămâne decât înşelăciune».

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142

Acatistele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie