Cartea lui Iov – Capitolul 34

Biblia ortodoxă

Cartea lui Iov – Capitolul 34

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142

1. Elihu a vorbit mai departe şi a zis:

2. «Ascultaţi, înţelepţilor, cuvintele mele şi voi, învăţaţilor, aţintiţi-vă urechile,

3. Fiindcă urechea deosebeşte cuvintele, precum cerul gurii gustă mâncarea.

4. Să cercetăm între noi ce este drept, să ştim între noi ceea ce este bine,

5. Fiindcă Iov a zis: «Eu sunt drept, dar Dumnezeu nu-mi dă dreptate!

6. Deşi nevinovat, trec drept mincinos; rana mea este nevindecată, deşi eu nu am nicio greşeală».

7. Cine mai este ca Iov, care să bea batjocura, cum ar bea apa?

8. Care să se însoţească cu cei care fac nedreptate şi să meargă în pas cu făcătorii de rele?

9. Căci Iov a zis: «Omul n-are niciun folos, dacă se străduieşte să fie plăcut lui Dumnezeu».

10. Dar voi oameni de inimă, ascultaţi-mă! Departe este de Dumnezeu răutatea, departe este de El nedreptatea!

11. Căci Dumnezeu întoarce omului după faptele lui şi se poartă cu fiecare după purtarea lui.

12. Cu adevărat, Dumnezeu nu făptuieşte răul şi Cel Atotputernic nu strâmbă dreptatea.

13. Cine i-a încredinţat cârmuirea pământului şi cine i-a dat în grijă această lume întreagă?

14. Dacă Dumnezeu n-ar cugeta decât la Sine Însuşi şi dacă ar lua înapoi la Sine duhul Său şi suflarea Sa,

15. Toate făpturile ar pieri deodată şi omul s-ar întoarce în ţărână.

16. Dacă ai minte, ascultă aceasta, pleacă urechea la cuvintele mele.

17. Unul care prigoneşte dreptatea ar putea oare să domnească? Şi vei osândi tu pe Cel mare şi drept?

18. El, Care strigă împăraţilor: Netrebnicilor! Şi celor mai mari de pe pământ: Nelegiuiţilor!

19. El nu caută la fața celor mari şi nu face deosebire între bogat şi sărac, pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale.

20. Într-o clipită ei mor şi se duc; în miez de noapte, un popor se zbuciumă şi fără greutate prăbuşeşte pe tiran.

21. Pentru că ochii Domnului supraveghează cărările omului şi vede toţi paşii lui.

22. Pentru El nu este nici întuneric, nici umbră, unde să se poată ascunde cei ce lucrează nelegiuirea.

23. Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme pe cineva, ca să-l tragă înaintea judecăţii Sale.

24. El zdrobeşte pe puternici, fără lungă cercetare şi pune pe alţii în locul lor.

25. De vreme ce El cunoaşte faptele lor, El îi răstoarnă în fapt de noapte şi-i zdrobeşte.

26. Ca pe nişte nelegiuiţi ce sunt, El îi loveşte de față cu foarte mulţi privitori,

27. Fiindcă s-au dat la o parte din preajma Sa şi n-au voit să priceapă cărările Sale

28. Şi au făcut să urce până la Domnul strigătul celui sărac şi să răsune în urechile Sale plânsul celor nenorociţi.

29. Dacă Domnul se odihneşte, cine poate să-L smulgă din odihna Lui şi dacă Îşi acoperă faţa, cine poate să-L mai zărească? Dar El stă şi supraveghează şi pe popoare şi pe oameni,

30. Ca unul Care nu voieşte stăpânirea celor nelegiuiţi, nici poticnirea popoarelor.

31. Dacă un făţarnic zice lui Dumnezeu: «Am fost târât la păcat şi nu voi mai face ce este rău,

32. Ceea ce nu ştiu, Tu învaţă-mă; dacă am săvârşit vreo nedreptate nu voi porni iar de la capăt!».

33. Crezi tu, după părerea ta, că Dumnezeu îi va face în schimb tot aşa? Fiindcă ai fost dispreţuitor, fiindcă te faci tu judecător în locul meu, spune-mi atunci ce ştii tu?

34. Oamenii în toată firea vor zice şi tot aşa orice om cuminte care mă ascultă:

35. Iov nu vorbeşte după dreapta învăţătură şi cuvintele lui nu sunt după sfânta dreptate.

36. Însă Iov trebuie cercetat până la capăt cu privire la acele răspunsuri vrednice de nişte nelegiuiţi.

37. El a sporit păcatul său; aici între noi el pune la îndoială greşeala lui şi îngrămădeşte vorbele sale împotriva lui Dumnezeu».

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142

Acatistele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie