Cartea lui Iov – Capitolul 27

Biblia ortodoxă

Cartea lui Iov – Capitolul 27

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142

1. Dar Iov a mers mai departe cu pildele lui şi a zis:

2. «Viu este Dumnezeu Care a dat la o parte dreptatea mea! Viu este Cel Atotputernic Care a împovărat sufletul meu!

3. Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu în pieptul meu,

4. Buzele mele nu vor rosti niciun neadevăr şi limba mea nu va grăi nicio minciună!

5. Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până când o fi să-mi dau duhul nu mă voi lepăda de nevinovăţia mea.

6. Ţin cu tărie la dreptatea mea şi nu voi lăsa-o să-mi scape; inima mea nu se ruşinează de zilele pe care le-am trăit.

7. Duşmanul meu să aibă partea nelegiuitului şi cel ce este împotriva mea să aibă partea celui ce lucrează nedreptatea!

8. Care este nădejdea unui înrăit, când el se roagă şi îşi ridică sufletul către Dumnezeu?

9. Aude oare Dumnezeu strigarea lui, când dă peste el vreo nenorocire?

10. Este oare Cel Atotputernic desfătarea lui? Cheamă el în toată vremea numele lui Dumnezeu?

11. Voiesc să vă învăţ căile lui Dumnezeu şi ceea ce este în gândul Celui Atotputernic nu vreau să vă ascund.

12. Şi dacă voi toţi aţi dovedit-o (ca şi mine), atunci pentru ce vorbiţi în zadar?

13. Iată partea pe care Dumnezeu o păstrează celui rău şi moştenirea pe care asupritorii vor primi-o de la Cel Atotputernic.

14. Dacă fiii săi sunt numeroşi, sunt pentru tăişul sabiei şi odraslele lui nu au atâta pâine cât să se sature.

15. Câţi mai scapă dintre ai lui vor muri de ciumă şi văduvele lor nu-i vor jeli.

16. Dacă adună bani mulţi ca nisipul şi grămădeşte veşminte multe ca noroiul,

17. Poate să le grămădească, dar cu ele se va îmbrăca un om fără prihană şi de toţi banii lui va avea parte unul cu inima curată.

18. Casa pe care şi-a zidit-o este casa unei molii şi ca o colibă pe care şi-o face un pândar.

19. Se culcă bogat, dar nu se mai culcă a doua oară; deschide ochii şi nu mai este.

20. Spaimele l-au ajuns ziua în amiaza mare; în puterea nopţii, un vârtej l-a smuls.

21. Vântul de la răsărit l-a spulberat şi se duce; din locul de unde era îl spulberă.

22. Dumnezeu îl împovărează fără milă şi înaintea mâinii care îl pedepseşte el caută să fugă.

23. Oamenii bat din mâini la priveliştea aceasta şi cu fluierături îl alungă de peste tot.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142

Acatistele lunii Decembrie

Rugăciuni zilnice

Calendar ortodox
22 Decembrie

glas 1, voscr. 4

Rugăciuni către sfinții zilei