Deuteronomul (A cincea Carte a lui Moise) – Capitolul 27

Biblia ortodoxă

Deuteronomul (A cincea Carte a lui Moise) – Capitolul 27

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334

1. Moise, împreună cu bătrânii fiilor lui Israel, a poruncit poporului şi a zis: «Toate poruncile pe care vi le poruncesc eu astăzi să le împliniţi.

2. Când vei trece peste Iordan în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă, să-ţi aşezi pietre mari şi să le văruieşti cu var;

3. Şi pe pietrele acelea să scrii toate cuvintele acestei legi când vei trece Iordanul, ca să intri în pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă, în pământul unde curge lapte şi miere, după cum ţi-a grăit Domnul Dumnezeul părinţilor tăi.

4. După ce veţi fi trecut Iordanul, să puneţi pietrele acelea, precum vă poruncesc eu astăzi, pe muntele Ebal şi să le văruiţi cu var.

5. Să zideşti acolo jertfelnic Domnului Dumnezeului tău, jertfelnic făcut din pietre, fără să pui asupra lor fierul.

6. Jertfelnicul Domnului Dumnezeului tău însă să-l faci din pietre întregi şi să aduci pe el Domnului Dumnezeului tău ardere de tot.

7. Să mai aduci jertfe de pace; să mănânci şi să te saturi acolo şi să te veseleşti înaintea Domnului Dumnezeului tău.

8. Dar să scrii pe pietrele acelea cuvintele legii acesteia foarte lămurit».

9. Moise cu preoţii cei din leviţi a grăit la tot Israelul şi a zis: «Ia aminte şi ascultă, Israele: Astăzi te-ai făcut poporul Domnului Dumnezeului tău.

10. Ascultă dar glasul Domnului Dumnezeului tău şi plineşte toate poruncile Lui şi hotărârile Lui pe care ţi le spun eu astăzi».

11. În ziua aceea a mai poruncit Moise poporului şi a zis:

12. «După ce veţi trece Iordanul, seminţiile: Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif şi Veniamin să stea pe muntele Garizim şi să binecuvânteze poporul;

13. Iar seminţiile: Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.

14. Atunci leviţii să strige şi să zică cu glas tare tuturor Israeliţilor:

15. Blestemat să fie cel ce va face idol cioplit sau turnat, lucru de mână de meşter şi urâciune înaintea Domnului şi-l va pune la loc tainic! La aceasta tot poporul să răspundă şi să zică: Amin!

16. Blestemat să fie cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa! Şi tot poporul să zică: Amin!

17. Blestemat să fie cel ce va muta hotarul aproapelui său! Şi tot poporul să zică: Amin!

18. Blestemat să fie cel ce va abate pe orb din drum! Şi tot poporul să zică: Amin!

19. Blestemat să fie cel ce va judeca strâmb pe străin, pe orfan şi pe văduvă! Şi tot poporul să zică: Amin!

20. Blestemat să fie cel ce se va culca cu femeia tatălui său, că a ridicat poala hainei tatălui său! Şi tot poporul să zică: Amin!

21. Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreun dobitoc! Şi tot poporul să zică: Amin!

22. Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său, sau fiica mamei sale! Şi tot poporul să zică: Amin!

23. Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa! Şi tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora femeii sale! Și tot poporul să zică: Amin!

24. Blestemat să fie cel ce va ucide în ascuns pe aproapele său! Şi tot poporul să zică: Amin!

25. Blestemat să fie cel ce va lua mită, ca să ucidă suflet şi să verse sânge nevinovat! Şi tot poporul să zică: Amin!

26. Blestemat să fie tot omul care nu va plini toate cuvintele legii acesteia şi nu va urma după ea! Şi tot poporul să zică: Amin!».

Capitole:12345678910111213141516171819202122232425262728293031323334

Acatistele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
21 Noiembrie