Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 21

Biblia ortodoxă

Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 21

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

1. Iosafat a răposat cu părinţii săi şi a fost înmormântat la un loc cu părinţii lui, în cetatea lui David. Iar în locul lui s-a făcut rege Ioram, fiul său.

2. El avea ca fraţi pe fiii lui Iosafat, adică pe Azaria, pe Iehiel, pe Zaharia, pe Azaria, pe Micael şi pe Şefatia. Toţi erau fiii lui Iosafat, regele Iudei.

3. Acestora tatăl lor le făcuse daruri mari de argint, de aur şi de lucruri preţioase, dimpreună cu cetăţile întărite, care erau în Iuda, iar domnia a dat-o lui Ioram, pentru că el era fiul lui cel întâi-născut.

4. Însă Ioram, dacă a luat domnia tatălui său şi s-a întărit, a ucis pe toţi fraţii lui cu sabia, de asemenea şi pe unii dintre căpeteniile lui Israel.

5. Ioram era de treizeci şi doi de ani când s-a făcut rege şi a domnit opt ani în Ierusalim.

6. Dar el a umblat pe drumul regilor lui Israel, după cum făcuse şi casa lui Ahab, pentru că el avea de femeie chiar pe o fiică a lui Ahab; şi a făcut lucruri care nu erau plăcute în ochii Domnului.

7. Totuşi Domnul, pentru legământul pe care-l făcuse cu David, n-a vrut să piardă de tot casa lui David, căci îi făgăduise să-i dea lui şi fiilor lui un sfeşnic luminos în toate timpurile.

8. În zilele lui s-a rupt Edomul de sub stăpânirea lui Iuda şi şi-au pus pentru ei rege osebit.

9. Atunci a plecat Ioram împotriva lor cu mai-marii oştirii lui şi cu toate carele de război pe care le avea; şi, sculându-se noaptea, a bătut pe toţi Edomiţii care-l împresuraseră şi pe toate căpeteniile carelor acelora; şi poporul s-a întors repede la taberele lor.

10. Edomul a rămas tot rupt de sub stăpânirea lui Iuda până în ziua de astăzi. Tot în acel timp s-a mai rupt de sub stăpânirea lui Iuda şi Libna, pentru că el a părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi.

11. De asemenea a făcut el înălţimile de pe munţii lui Iuda şi a dus pe locuitorii Ierusalimului la desfrâu şi pe Iuda la rătăcire.

12. Atunci i-a venit o scrisoare de la Ilie prorocul, în care se spunea: «Aşa zice Domnul Dumnezeul lui David, strămoşul tău: Fiindcă tu n-ai umblat pe căile lui Iosafat, tatăl tău, şi pe căile lui Asa, regele lui Iuda,

13. Ci ai umblat pe drumul regilor lui Israel şi ai dus pe Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului la desfrâu, după cum a dus şi casa lui Ahab pe Israel la desfrâu, ba încă ai ucis şi pe fraţii tăi, fiii tatălui tău, care erau mai buni decât tine,

14. Pentru aceasta, iată Domnul va lovi cu lovitură mare pe poporul tău, pe fiii tăi şi pe femeile tale şi toată averea ta.

15. Iar pe tine însuţi te va lovi cu boală grea, cu boala măruntaielor tale, până ce vor ieşi din tine zi cu zi din pricina bolii».

16. Apoi a întărâtat Domnul împotriva lui Ioram duhul Filistenilor şi al Arabilor, care se învecinează cu Etiopienii;

17. Şi au plecat aceştia împotriva Iudei, au năvălit în toată ţara şi au luat toată averea care se afla în casa regelui; de asemenea şi pe fiii lui şi pe femeile lui şi nu i-a mai rămas lui niciun fecior, afară de Ohozia, cel mai mic dintre fiii lui.

18. Iar după toate acestea l-a lovit Domnul la măruntaiele lui şi cu o boală fără vindecare.

19. Aşa s-a trecut zi cu zi, una după alta; iar la sfârşitul anului al doilea, din pricina bolii lui, au ieşit din el toate măruntaiele şi a murit în cele mai grozave chinuri. La înmormântarea lui poporul nu i-a mai ars aromate, cum făcuse pentru părinţii lui.

20. El a fost de treizeci şi doi de ani când s-a făcut rege şi opt ani a domnit în Ierusalim; şi a murit neplâns şi l-au îngropat în cetatea lui David; însă nu în gropniţele regilor.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
19 Decembrie