Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 17

Biblia ortodoxă

Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 17

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

1. În locul lui Asa, s-a făcut rege Iosafat, fiul său. Şi s-a întărit şi el împotriva Israeliţilor;

2. Căci a aşezat oştire în toate cetăţile întărite ale Iudei şi în cetăţile lui Efraim pe care le stăpânise Asa, tatăl său.

3. Şi a fost Domnul cu Iosafat, pentru că acesta a umblat în căile cele dintâi ale lui David, tatăl său, şi n-a căutat la Baali,

4. Ci a căutat pe Dumnezeul tatălui său şi a lucrat după poruncile Lui, iar nu după faptele Israeliţilor.

5. Pentru aceasta i-a întărit Domnul domnia în mâna lui şi tot Iuda îi aducea daruri lui Iosafat, şi a avut el bogăţie şi mărire multă.

6. Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului. Afară de aceasta, el a desfiinţat din Iuda şi înălţimile cu jertfelnice şi Aşerele.

7. Iar în anul al treilea al domniei sale, a trimis pe cinci din căpeteniile sale şi anume: pe Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael şi Miheia, ca să înveţe poporul prin cetăţile lui Iuda;

8. Împreună cu ei a trimis şi din leviţi: pe Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonie, Tobie, Tob-Adonie; iar din preoţi, pe Elişama şi pe Ioram.

9. Aceştia au învăţat în Iuda, având cu ei cartea legii Domnului; şi au cutreierat toate cetăţile lui Iuda şi au învăţat poporul.

10. În vremea aceasta, în toate regatele ţărilor, care erau împrejurul Iudei, intrase frica Domnului şi nu îndrăznea nimeni să se lupte cu Iosafat.

11. Şi i se aduceau lui Iosafat daruri şi argint ca bir, până şi din partea Filistenilor; asemenea şi Arabii îi aduceau vite mărunte; şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi.

12. Astfel a ajuns Iosafat la cea mai înaltă mărire şi a zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru provizii.

13. El a avut multe provizii în cetăţile lui Iuda şi oameni de război viteji în Ierusalim.

14. Iată cartea numărătorii lor, după familiile cele după tată ale lor: Din Iuda erau căpetenii peste mii: Adna, căpetenie, care avea sub el trei sute de mii de ostaşi aleşi;

15. După el Iohanan, căpetenie, care avea sub el două sute optzeci de mii de oameni.

16. După acesta, Amasia, fiul lui Zicri, care se făgăduise pe sine Domnului, avea cu el două sute de mii de ostaşi viteji.

17. Din Veniamin: viteazul ostaş Eliada, care avea sub el două sute de mii de ostaşi, înarmaţi cu arcuri şi cu scuturi;

18. După el Iehozabad, care avea sub el o sută optzeci de mii de ostaşi înarmaţi.

19. Aceştia au slujit pe rege, afară de cei pe care regele îi împărţise prin cetăţile întărite în tot ţinutul lui Iuda.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
19 Decembrie