Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 23

Biblia ortodoxă

Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 23

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

1. Iar în anul al şaptelea s-a întărit Iehoiada şi a luat de tovarăş cu el pe căpeteniile de peste sute, adică pe Azaria, fiul lui Ieroham, pe Ismael, fiul lui Iohanan, pe Azaria, fiul lui Obed, pe Maaseia, fiul lui Adaia şi pe Elişafat, fiul lui Zicri.

2. Şi au umblat de jur-împrejur prin Iuda şi au adunat pe leviţii din toate cetăţile lui Iuda şi pe capii de familii după tată ai lui Israel şi au venit la Ierusalim.

3. Aici a făcut toată adunarea legământ cu regele în templul lui Dumnezeu. Şi a zis Iehoiada către ei: «Iată fiul regelui trebuie să fie de acum rege, aşa a grăit Domnul pentru fiii lui David.

4. Iată ce trebuie să faceţi voi: Trei părţi dintre voi, care intră cu rândul de săptămână, atât dintre preoţi, cât şi dintre leviţi, să fie uşieri pe la uşi;

5. Trei părţi la casa regelui şi trei părţi la poarta Iesod; iar poporul să stea tot în curţile templului Domnului.

6. Nimeni să nu intre în templul Domnului, afară de preoţii şi leviţii care fac slujbă. Ei pot să intre, pentru că sunt sfinţiţi; iar tot poporul să stea de strajă pentru Domnul.

7. Leviţii să înconjoare pe rege din toate părţile, fiecare cu arma lui în mâna sa; şi cine va intra în templu să fie ucis. Şi să fiţi pe lângă rege, când va intra şi când va ieşi».

8. Şi au făcut leviţii şi tot Iuda ce le-a poruncit Iehoiada preotul. Atunci şi-a luat fiecare oamenii săi, de aceia care intrau cu rândul de săptămână sau pe acei care îşi făcuseră săptămâna, pentru că Iehoiada preotul nu dăduse drumul rândurilor care erau să fie schimbate.

9. Şi a împărţit Iehoiada preotul căpeteniilor de peste sute suliţile şi scuturile cele mari şi cele mici ale lui David, care erau în templul lui Dumnezeu.

10. Apoi a aşezat tot poporul, având fiecare în mână arma sa, de la partea dreaptă a templului până la partea stângă a templului, înconjurând jertfelnicul şi templul, ca să facă cerc în jurul regelui.

11. După aceea l-au adus pe rege şi i-au pus coroana şi podoabele, i-au dat să ţină în mână legea şi l-au făcut rege; iar ungerea a săvârşit-o Iehoiada preotul şi fiii lui, zicând: «Să trăiască regele!».

12. Atunci a auzit Atalia strigătele poporului care alerga şi cânta laude pentru rege şi a venit şi ea la popor în templul Domnului să privească;

13. Şi iată regele şedea pe tronul lui la intrare şi pe lângă rege, căpeteniile, trâmbiţaşii şi tot poporul ţării se veseleau şi sunau din trâmbiţe; iar cântăreţii, care erau cu instrumente de cântare şi cei care cântau din gură, cântau cântările de laudă. Atunci Atalia şi-a rupt hainele sale şi a început să strige: «Vânzare! Vânzare!».

14. Iar Iehoiada preotul a chemat pe căpeteniile cele peste sute, care erau cu comanda armatei şi le-a zis: «Scoateţi-o afară din templu şi cine va urma după ea să fie ucis cu sabia!». Pentru că preotul zisese: «Să nu o ucideţi în templul Domnului!».

15. Şi i-au făcut loc să iasă. Iar când a ajuns ea la intrarea casei regelui, cea dinspre poarta cailor, au omorât-o acolo.

16. Şi a făcut Iehoiada legământ cu tot poporul şi cu regele, ca să fie ei popor al Domnului.

17. Apoi s-a dus tot poporul la capiştea lui Baal şi au dărâmat-o şi au sfărâmat jertfelnicele lui şi chipurile lui şi a omorât pe Matan, preotul lui Baal, dinaintea jertfelnicelor.

18. După aceea a încredinţat Iehoiada dregătoriile templului Domnului în mâinile preoţilor şi ale leviţilor; a împărţit pe preoţi şi pe leviţi în cete, care trebuiau să facă slujbă cu rândul, cum aşezase David pentru templul Domnului, ca să aducă arderi de tot Domnului, cum este scris în legea lui Moise, cu bucurie şi cu cântare după cum rânduise David.

19. A aşezat de asemenea portari la porţile templului Domnului, ca să nu poată intra cel ce este necurat prin vreo faptă.

20. Apoi a luat pe căpeteniile cele peste sute, pe viteji, pe căpeteniile poporului şi pe tot poporul ţării şi l-au petrecut pe rege de la templul Domnului până la casa domnească, intrând pe poarta cea înaltă, în casa regelui; şi l-au aşezat pe tronul regatului.

21. Şi s-a veselit tot poporul ţării şi s-a liniştit cetatea. Iar pe Atalia au omorât-o cu sabia.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
18 Decembrie