Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 24

Biblia ortodoxă

Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 24

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

1. Ioaş era de şapte ani când a fost făcut rege şi a domnit patruzeci de ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Ţibia şi era din Beer-Şeba.

2. Ioaş a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, în toate zilele lui Iehoiada preotul.

3. Iehoiada i-a luat două femei şi a avut cu ele băieţi şi fete.

4. După aceasta şi-a pus în gând Ioaş să înnoiască templul Domnului.

5. De aceea a adunat pe preoţi şi pe leviţi şi le-a zis: «Duceţi-vă prin cetăţile lui Iuda şi strângeţi de la toţi Israeliţii argint în fiecare an pentru repararea templului Dumnezeului vostru şi grăbiţi-vă cu lucrul acesta». Însă leviţii nu s-au grăbit.

6. Atunci a chemat regele pe Iehoiada, capul lor şi i-a zis: «Pentru ce nu ceri de la leviţi să adune din Iuda şi din Ierusalim darea hotărâtă de Moise, robul Domnului, şi de către adunarea Israeliţilor pentru cortul adunării?

7. Căci Atalia cea nelegiuită şi fiii ei au despuiat templul lui Dumnezeu şi toate lucrurile care erau sfinţite pentru templul Domnului şi le-au întrebuinţat pentru baali».

8. Apoi a poruncit regele de s-a făcut o ladă şi a pus-o afară la uşa templului Domnului.

9. Şi s-a dat de veste la tot poporul din Iuda şi din Ierusalim ca să aducă Domnului darea pe care o pusese Moise, robul lui Dumnezeu, asupra Israeliţilor în pustiu.

10. De aceasta le-a părut bine la toate căpeteniile şi la tot poporul şi au adus şi au aruncat argint în ladă până s-a umplut ea.

11. Şi când la timpul său se aducea lada de către leviţi la dregătorii regelui şi când vedeau că era mult argint în ea, atunci veneau scriitorul regelui şi dregătorul arhiereului şi deşertau lada, o ridicau şi o puneau iar la locul ei. Aşa făceau în toate zilele şi s-a strâns argint mult.

12. Iar regele şi Iehoiada preotul l-au dat meşterilor de lucrări ai templului Domnului şi aceştia şi-au tocmit cioplitori de piatră şi dulgheri pentru înnoire, asemenea şi lucrători în fier şi aramă ca să repare templul Domnului.

13. Şi au luat meşterii şi au săvârşit lucrările cu mâinile lor şi au adus templul lui Dumnezeu la starea lui de mai înainte şi l-au întărit.

14. Iar după ce au sfârşit toate de lucru, au adus argintul rămas înaintea regelui şi a lui Iehoiada. Şi au făcut din acest argint vase pentru templul Domnului, vase pentru slujbe şi pentru arderi de tot, cupe şi celelalte vase de aur şi de argint. Şi au adus necontenit arderi de tot în templul Domnului în toate zilele lui Iehoiada.

15. Apoi a îmbătrânit Iehoiada şi a murit sătul de zile, căci era de o sută treizeci de ani când a murit.

16. Şi l-au înmormântat în cetatea lui David, la un loc cu regii, pentru binele pe care îl făcuse în Israel, pentru Dumnezeu şi pentru templul Lui.

17. Iar după moartea lui Iehoiada, au venit căpeteniile lui Iuda şi s-au închinat regelui; şi de atunci regele a început să asculte de ei.

18. Şi au părăsit templul Domnului Dumnezeului părinţilor lor şi au început să slujească Aşerelor şi idolilor. Din pricina acestui păcat, s-a coborât mânia Domnului peste Iuda şi peste Ierusalim.

19. Şi a trimis la ei proroci, pentru a-i face să se întoarcă la Domnul şi i-au sfătuit, dar ei nu i-au ascultat.

20. Atunci Duhul lui Dumnezeu a cuprins pe Zaharia, fiul lui Iehoiada preotul, care s-a suit pe amvon înaintea poporului şi le-a zis: «Aşa zice Domnul: Pentru ce călcaţi poruncile Domnului? Nu veţi propăşi, fiindcă voi aţi părăsit pe Domnul şi El vă va părăsi pe voi».

21. Dar s-au vorbit cu toţii împotriva lui şi l-au ucis cu pietre, din porunca regelui Ioaş, în curtea templului Domnului.

22. Regele Ioaş nu şi-a adus aminte de binefacerea care i-a făcut-o Iehoiada, tatăl lui Zaharia, ci a ucis pe fiul lui şi acesta, când murea, a zis: «Domnul să vadă şi să facă dreptate!».

23. Iar după un an, a venit împotriva lui armata siriană, a intrat în Iuda şi în Ierusalim şi a stârpit din popor pe toate căpeteniile poporului şi toată prada luată de la ei a trimis-o regelui, la Damasc.

24. Deşi oştirea Sirienilor care venise era alcătuită dintr-un mic număr de oameni, Domnul însă a dat în mâna lor o oaste foarte mare, pentru că ei părăsiseră pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, iar Sirienii aduceau la îndeplinire judecata care era asupra lui Ioaş.

25. Iar după ce s-au retras Sirienii de la el, rămânând el greu bolnav, slujitorii lui au uneltit împotriva lui, din cauza sângelui fiului lui Iehoiada preotul; şi l-au ucis în patul lui şi aşa a murit. Şi l-au înmormântat în cetatea lui David, însă nu l-au îngropat în mormântul regilor.

26. Iar acei care au uneltit împotriva lui au fost: Zabad, fiul Şimeatei Amonita şi Iehozabad, fiul Şimritei Moabita.

27. Amănuntele despre fiii lui şi despre mulţimea prorociilor împotriva lui, precum şi despre înnoirea templului lui Dumnezeu, se găsesc scrise în cartea regilor. Iar în locul său a fost făcut rege Amasia, fiul său.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
19 Decembrie