Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 29

Biblia ortodoxă

Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 29

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

1. Iezechia a fost făcut rege când era de douăzeci şi cinci de ani şi a domnit douăzeci şi nouă de ani în Ierusalim. Pe mama lui o chema Abia şi era fiica lui Zaharia.

2. Acesta a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului, după cum făcuse şi David, strămoşul lui.

3. În anul întâi al domniei sale, în luna întâi, a descuiat el uşile templului Domnului şi le-a înnoit.

4. Apoi a poruncit să vină preoţii şi leviţii; pe aceştia i-a adunat în locul deschis dinspre răsărit,

5. Şi le-a zis: «Ascultaţi-mă, leviţi! Să vă curăţiţi acum înşivă prin jertfe şi să sfinţiţi templul Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi să aruncaţi necurăţenia din locul sfânt afară.

6. Căci părinţii voştri au săvârşit fărădelegi şi au făcut lucruri care nu erau plăcute ochilor Domnului Dumnezeului nostru, pe Care L-au părăsit, şi-au abătut feţele de la locaşul Domnului şi s-au întors cu spatele la el;

7. Ba şi uşile pridvorului le-au încuiat, au stins candelele şi n-au mai tămâiat tămâie şi nici n-au mai adus arderi de tot în locaşul sfânt al Domnului lui Israel.

8. De aceea s-a coborât mânia Domnului peste Iuda şi peste Ierusalim şi i-a dat El pustiirii, batjocurii şi ruşinii, cum vedeţi şi voi singuri cu ochii voştri.

9. Iată părinţii noştri au căzut de ascuţişul sabiei, iar fiii noştri, fetele noastre şi femeile noastre se găsesc din pricina aceasta în robie până astăzi, într-o ţară care nu este a lor.

10. Acum însă mi-am pus în gând să fac legământ cu Domnul Dumnezeul lui Israel, ca să-Şi întoarcă iuţimea mâniei Sale de la noi.

11. Fiii mei, să nu pregetaţi nicidecum, căci pe voi v-a ales Domnul, ca să-I staţi înaintea feţei Lui, să-I slujiţi şi să-I fiţi slujitori şi aprinzători de tămâie».

12. Atunci s-au sculat leviţii: Mahat, fiul lui Amasia şi Ioil, fiul lui Azaria, dintre fiii lui Cahat; Chiş, fiul lui Abdi şi Azaria, fiul lui Iehaleleel, din seminţia lui Merari; Ioah, fiul lui Zima şi Eden, fiul lui Ioah, din neamul lui Gherşon;

13. Şimri şi Ieiel din fiii lui Eliţafan; Zaharia şi Matania, din fiii lui Asaf;

14. Iehiel şi Şimei, din fiii lui Eman; Şemaia şi Uziel din fiii lui Iedutun.

15. Aceştia au adunat pe fraţii lor şi s-au curăţit prin aduceri de jertfe; apoi s-au dus, după porunca regelui, să cureţe şi templul Domnului, după cuvintele Domnului.

16. Şi au intrat preoţii înăuntrul templului Domnului pentru curăţire şi au scos afară în curtea templului tot ce au găsit necurat în locaşul sfânt al Domnului; iar leviţii au luat acestea ca să le scoată afară la pârâul Chedron.

17. Apoi au început a face sfinţirea în ziua întâi a lunii întâi şi în ziua a opta a aceleiaşi luni au intrat în pridvorul templului Domnului. Templul Domnului l-au sfinţit opt zile; în ziua a şaisprezecea din luna întâi l-au terminat.

18. După aceea s-au dus la regele Iezechia acasă şi i-au spus: «Noi am curăţit templul Domnului şi jertfelnicul cel pentru arderi de tot, cu toate vasele lui; masa pentru pâinile punerii înainte, cu toate vasele ei;

19. Şi toate vasele pe care le aruncase regele Ahaz în timpul domniei lui, în nelegiuirea sa, noi le-am pregătit şi le-am sfinţit; şi iată ele sunt înaintea jertfelnicului Domnului».

20. Atunci s-a sculat regele Iezechia foarte de dimineaţă, a adunat căpeteniile cetăţii şi s-a dus la templul Domnului.

21. Şi au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei şi şapte ţapi, ca jertfă pentru păcat: pentru regat, pentru locaşul de sfinţire şi pentru Iuda. A poruncit apoi preoţilor, fiilor lui Aaron, ca să-i aducă arderi de tot pe jertfelnicul Domnului.

22. Au junghiat viței şi au luat preoţii sângele şi au stropit cu el jertfelnicul; au junghiat berbecii şi au stropit cu sângele lor jertfelnicul; au junghiat mieii şi au stropit cu sângele lor de asemenea jertfelnicul.

23. Apoi au adus ţapii cei pentru păcat înaintea regelui şi a adunării; aceştia şi-au pus mâinile peste ei.

24. Şi i-au junghiat preoţii şi au curăţit cu sângele lor jertfelnicul pentru ştergerea păcatelor întregului Israel, căci regele poruncise să se aducă arderi de tot şi jertfă pentru păcat, pentru sine şi pentru tot Israelul.

25. Apoi a aşezat în templul Domnului leviţi cu chimvale, cu harpe şi cu chitare, după rânduiala lui David şi a lui Gad, văzătorul regelui, şi a lui Natan prorocul, fiindcă de către Domnul se aşezase această rânduială prin prorocii Lui.

26. Şi stăteau leviţii cu instrumentele de cântare ale lui David şi preoţii cu trâmbiţele.

27. Şi a poruncit Iezechia să se aducă arderi de tot pe jertfelnic. Şi în timpul când a început arderea de tot, a început şi cântarea pentru Domnul cu trâmbiţele şi cu instrumentele de cântare ale lui David, regele lui Israel.

28. Şi toată adunarea a făcut rugăciuni, iar cântăreţii au cântat din fluiere, până s-a terminat arderea de tot.

29. Iar după terminarea arderii de tot, regele şi toţi care se aflau cu el s-au plecat şi s-au închinat.

30. Iezechia regele şi căpeteniile au zis către leviţi, să slăvească pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale lui Asaf văzătorul, şi ei L-au slăvit cu mare bucurie şi s-au plecat la pământ şi s-au închinat.

31. Apoi a început Iezechia a grăi şi a zis: «Acum v-aţi sfinţit pe voi Domnului; apropiaţi-vă şi aduceţi jertfe şi prinoase de mulţumire în templul Domnului». Şi a adus toată adunarea jertfe şi prinoase de laudă şi de împăcare, şi cel pe care-l lăsa inima, arderi de tot.

32. Numărul vitelor pentru arderile de tot, aduse de cei ce se adunaseră a fost: şaptezeci de boi, o sută de berbeci, două sute de miei. Toate acestea au fost jertfite ca arderi de tot Domnului.

33. Pentru celelalte jertfe sfinte au fost şase sute de vite mari şi trei mii de vite mărunte.

34. Însă preoţii au fost puţini şi nu puteau să jupoaie toate arderile de tot; de aceea le-au ajutat şi leviţii, fraţii lor, până ce au terminat lucrul şi până ce s-au sfinţit preoţii; căci leviţii au fost mai silitori la sfinţire decât preoţii.

35. Afară de aceasta a mai fost o mulţime de arderi de tot cu grăsimi de jertfe de împăcare şi cu turnări de vin la arderi de tot. Aşa s-a aşezat la loc slujba în templul Domnului.

36. Şi s-a bucurat Iezechia dimpreună cu tot poporul, că Dumnezeu a potrivit aşa pe popor, încât s-a făcut acest lucru, cum nici nu se aşteptase.

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
18 Decembrie