Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 19

Biblia ortodoxă

Cartea a doua Paralipomena (Cartea a doua a Cronicilor) – Capitolul 19

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

1. După aceea Iosafat, regele lui Iuda, s-a întors în pace la casa lui în Ierusalim.

2. I-a ieşit însă înainte Iehu, fiul lui Hanani văzătorul, şi a zis regelui Iosafat: «Fiindcă ai ajutat pe un nelegiuit şi ai legat prietenie cu cei pe care-i urăşte Domnul, de aceea mânia Domnului va fi asupra ta.

3. Dar ai şi fapte bune, căci ai stricat chipurile cele cioplite din pământul lui Iuda şi ţi-ai îndreptat inima ta ca să caute pe Dumnezeu».

4. Atunci Iosafat, s-a aşezat cu locuinţa în Ierusalim şi a început el să umble iarăşi prin poporul său de la Beer-Şeba, până la muntele lui Efraim şi l-a întors la Domnul Dumnezeul părinţilor săi.

5. Şi a aşezat judecători în ţară, prin toate cetăţile întărite şi în fiecare cetate.

6. Şi a zis el judecătorilor: «Luaţi seama la ce veţi face; să nu faceţi judecată omenească, ci judecata Domnului, că la rostirea judecăţii El este cu voi.

7. De aceea să fiţi cu frica Domnului în voi, să lucraţi cu pază, căci la Domnul nu-i nici nedreptate, nici părtinire şi nici daruri».

8. Iosafat a pus şi în Ierusalim pe unii din leviţi, din preoţi şi din capii de familie, ca să facă judecata Domnului, să judece pricinile dintre Israeliţii ce locuiau în Ierusalim.

9. Şi iată ce porunci a dat el acestora: «Aşa să lucraţi, în frica Domnului, cu credinţă şi cu inimă curată!

10. La orice fel de pricini, care vor veni înaintea voastră de la fraţii voştri care locuiesc în cetăţile lor, fie pentru vărsare de sânge, sau pentru lege şi poruncă, fie pentru rânduieli şi ceremonii, să-i învăţaţi să nu facă rău, ca să nu se găsească vinovaţi înaintea Domnului şi să nu vină mânia Lui asupra voastră şi asupra fraţilor voştri; lucraţi aşa şi nu veţi greşi.

11. Şi iată Amaria arhiereul este pus peste voi în toate lucrurile Domnului; iar Zebadia, fiul lui Israel, căpetenia casei lui Iuda, este pus pentru toate lucrurile regelui, iar ca dregători înaintea voastră aveţi pe leviţi. Fiţi tari şi lucraţi astfel, şi Domnul va fi cu cel bun».

Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536

Acatistele lunii Decembrie

Calendar ortodox
19 Decembrie