Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Eladie

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Eladie

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Eladie, glasul al 4-lea

Dumnezeul părinţilor noştri, Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 

Cântarea 1

Glasul al 4-lea

Irmosul

Cel ce a bătut Egiptul şi pe prigonitorul Faraon l-a înecat în mare, a izbăvit din robie pe poporul cel ce cânta ca şi Moise, cântare de biruinţă, că singur cu slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veniţi popoarelor cele iubitoare de mucenici, ca dănţuind cu dumnezeiască cuviinţă, să cântăm cântări de laudă, lăudând pe sfinţitul mucenic al lui Hristos, Eladie.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bucurându-ne credincioşii, să încununăm cu flori pe dumnezeiescul Eladie, ca pe un biruitor al necredinţei şi tare mărturisitor Dumnezeirii celei de o fiinţă, în trei lumini.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Soare luminos ai răsărit lumii, dintru cele dinlăuntru, sfinţite, împuţinând înşelăciunea cu luminile pătimirii, Mucenice Eladie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Numai tu singură dintre femei ai purtat naştere mai presus de fire şi Maică fiind, rămânând Fecioară Curată, te-ai arătat auzire înfricoşătoare, căci ai născut pe Dumnezeu, Preacurată.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Cela ce întăreşti tunetul şi zideşti duhul, întăreşte-mă, Doamne, ca să Te laud pe Tine cu adevărat şi să fac voia Ta; că nu este Sfânt fără de Tine, lubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Foarte minunat ai arătat popoarelor, Mântuitorule al nostru, pe mucenicul Tău, ca să rabde toată năpădirea şi prin chinuri amare să se îndulcească de dorirea dragostei Tale.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Răbdând focul la ochi, te-ai lipsit de vedere şi văzând slava cea din cer, mulţumeai lui Dumnezeu, căci prin patima ta, iată a răsărit ţie lumină strălucitoare, fericite.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Totdeauna se vesteşte întru tine minunea cea minunată Preacurată, căci fiind Fecioară, ai născut Prunc şi eşti Maică Curată Făcătorului lumii, întru amândouă fiind adevărată.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am Dumnezeule, auzul Tău şi m-am temut; înţeles-am lucrurile Tale şi m-am spăimântat, Doamne, că de lauda Ta s-a umplut pământul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobindu-te întru cele de laude ţi-ai pus pe creştetul Tău diadema dreptăţii ferecată cu aur şi cu pietre scumpe.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Veselindu-ţi-se sufletul întru chinuri, mucenice, se vedea faţa ta ca un trandafir fiind înfrumuseţată cu patimile lui Hristos, înţelepte fericite.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Întru o Fiinţă laud trei Ipostasuri ale dumnezeieştii stăpâniri: al Tatălui şi al Fiului şi al Preasfântului Duh, căci o strălucire este a firii, celei în trei Sori un Dumnezeu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fecioară, în ce chip ai aplecat, cum ai născut după legile maicilor? Căci Cel pe Care L-ai născut este Dumnezeu Întrupat, înnoind Legea firii, precum Însuşiştie.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Răsare-mi mie, Doamne, lumina poruncilor Tale, că la Tine mânecă duhul meu şi Te laudă pe Tine, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi la Tine scap, Împăratul păcii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Strălucit-ai ca soarele, locuind în temniţă, căci acolo ţi s-a arătat Hristos, Lumina cea neapusă, glăsuindu-ţi ţie ca lui Pavel, cuvinte de mângâiere, pătimitorule cel cu cuget răbdător.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Legăturile ţi s-au rupt, ca ţesăturile păianjenului, căci întru tine a fost puterea cea nebiruită, zdrobind tot cugetul demonilor şi pe tine mărindu-te, ostaşule al lui Hristos.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Şi Trei Feţe cinstesc şi o Dumnezeire; căci în Trei Feţe se împarte, iar nu în trei firi, căci Unul este Dumnezeul nostru: Tatăl, Fiul şi Duhul cel drept.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Şi negrăită se zice şi necunoscută se înţelege Taina, care s-a arătat întru tine, că de sămânţă nu ai ştiut şi fiu ai născut. Acesta este împăratul păcii, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Cufundat fiind în viforul păcatelor şi ca în pântecele chitului fiind ţinut, strig către Tine, cu proorocul: Doamne, scoate viaţa mea din stricăciune şi mă mântuieşte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toţi să cântăm în alăuta versurilor, cu inimă veselă, căci Hristos a arătat pe lăudatul pătimitor Eladie, biruitor potrivnicului.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădându-te a jertfi idolilor, te-ai făcut jertfă vie lui Dumnezeu, de trei ori fericite, bine mirosind tuturor mirurile cele curate ale patimilor lui Hristos în trupul tău.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trecând prin nevoi cu patru legături erai veselindu-te, ca şi cum ai fi înlăuntrul raiului, căci vedeai înaintea feţei tale odihna cea viitoare, pentru care ai ales a pătimi toate, Sfinte Mucenice Eladie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Naşterea ta este mai presus de fire, căci fără de sămânţă ai zămislit şi ai născut, precum se cuvine maicilor, după legea firii; amândouă sunt adevărate foarte; să se astupe limbuţia eresurilor, cea pentru tine împotriva ta, Preacurată Maică a lui Dumnezeu.

 

CONDAC

Glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Arătatu-te-ai mare îndreptător nouă, sfinte, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Pentru aceasta astăzi te cinstim pe tine, sfinţite pătimitorule Eladie, pururea mărite.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, cu pofta dreptei credinţe, mai vârtos decât văpaia focului fiind aprinşi au strigat: bine eşti cuvântat în Biserica slavei Tale Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cerul s-a mirat de tine, fericite, fiind târât pe pământ şi te-ai făcut priveală în lume, pătimind pentru Hristos şi lăudându-L pe El, pe Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

La călcâiele tale suferind amare porniri, ai rănit pe cel viclean şi lovindu-l cu călcâiele, l-ai trântit sub picioarele tale, fericite, slăvind pe Hristos Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

O, Dumnezeire în Trei Sori, o, Împărăţie fără început pururea viitoare, Părinte şi Fiule şi Duhule, bine eşti cuvântat, Cel ce Singur eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

O, taină înfricoşătoare! O, minune străină! În ce chip şi Maică ai fost şi Fecioară ai rămas, Singură, Binecuvântată, care ai născut nouă, pe Dumnezeul părinţilor noştri.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Pământul şi toate cele ce sunt pe el, mările şi toate izvoarele, cerurile cerurilor, lumina şi întunericul, gerul şi zăduful, fiii oamenilor şi preoţii binecuvântaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi pe El în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pământului îi dă miros sângele tău, deasupra te laudă cerul şi noi scriem cu cuvântul chinurile tale cele frumoase, fericite şi luminat strigăm: preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Neînspăimântându-te de foc şi de sabie, te-ai făcut ostaş lui Hristos, prădând pe Veliar cu toată întrarmarea cea tainică, fericite, cu credinţă strigând: preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, slavă Ţie.

Dumnezeu slăvesc pe Tatăl, asemenea laud pe Fiul şi pe Duhul, o Fire şi o Putere în Trei Feţe, căci câte Trei un Dumnezeu este; pe Care slăvindu-L Îl lăudăm ca pe un Domn şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Gândul nu cuprinde minunea şi limba nu poate grăi, căci mai presus de fire a născut Fecioara şi după naştere este adevărată Maică lui Dumnezeu şi Fecioară, pe care lăudând-o, slăvim pe Domnul.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Naşterea ta cea mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu Preacurată, pe Hristos Dumnezeul nostru, cu laude fără de tăcere o slăvim.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziua cea pătimitoare a dumnezeiescului Eladie prăznuind-o luminat, cu cântări slăvim pe Mântuitorul.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Eladie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe Mucenicul Eladie, cel ce este Bisericii lui Hristos vas sfinţit de aur al sfintei pătimiri, lăudându-l îl mărim.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Bucură-te, cea cu mii de bucurii şi bucuria lumii, Marie, Născătoare de Dumnezeu; pe tine cu laude, neîncetat te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Curăţindu-te pe sineţi de întinăciunea răutăţii, te-ai uns şi te-ai făcut preot lui Dumnezeu şi chinuindu-te prin sânge, mai mult ai strălucit întru virtuţi părinte şi ai luminat cugetele credincioşilor cu razele minunilor tale celor minunate, mărite Eladie.

Canoanele lunii Decembrie

Calendar ortodox
4 Decembrie