Ev. Matei 16, 13-19
În vremea aceea, venind în părțile Cezareii lui Filip, a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicând: Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului? Iar ei au răspuns Lui: Unii zic că ești Ioan Botezătorul, alții Ilie, iar alții Ieremia sau unul dintre proroci. Atunci Iisus le-a zis: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Și răspunzând Simon Petru, a zis: Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus răspunzând, i-a zis: Fericit ești tu Simone, fiul lui Iona, că nu trup și sânge ți-au descoperit ție aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Și Eu îți spun ție că tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui. Și-ți voi da ție cheile Împărăției Cerurilor și orice vei lega pe pământ, va fi legat și în ceruri; și orice vei dezlega pe pământ, va fi dezlegat și în ceruri.
