Doxologia

Cuvinte duhovnicești

Mare e puterea rugăciunilor Preacuratei Maicii Domnului

Dacă nu ar fi Maica Domnului în Ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de două mii de ani.

Cei care se roagă împreună sunt uniți de harul lui Dumnezeu

Dacă dobândim harul dumnezeiesc, toate sunt ușoare, fericite, și devin binecuvântare a lui Dumnezeu...

Știi că iubești atunci când îl chemi pe celălalt să locuiască în inima ta

Asta e! Trebuie să te doară. Să iubești și să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubești....

Paza minții – cale spre virtute

Paza minții este cale și poartă a toată virtutea și a toată fapta bună înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunea – începutul tuturor faptelor bune

Toate faptele bune ajută pe om să câștige dragostea de Dumnezeu, dar niciuna ca rugăciunea.

Mărturisitori în temnițele comuniste

„Doamne, Ţie Îţi închin toată suferinţa mea. Pe cei ce m-au torturat iartă-i, miluieşte-i şi-i sfinţeşte pe dânşii. Iar dacă au nevoie de zile din zilele mele, sunt gata să le dau, căci „comoara sufletului şi a minţii e să iubeşti pentru a putea ierta”.

Calendar ortodox
2 Decembrie

Locuri de pelerinaj

Arhimandritul Cleopa Ilie

Arhimandritul Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei. S-a născut pe 10 aprilie 1912, la Sulița, Botoșani, și a trecut...