Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teoctist

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teoctist

Troparul Sfântului Cuvios Teoctist, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teoctist, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cel Netăiat pe cea Netăiată...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind aprins de dragostea nepătimirii, părinte, cu ajutorul lui Dumnezeu ai potolit săltările trupului, Înţelepte Teoctist; iar acum roagă-te să ne umplem la lumina cea înţelegătoare noi cei ce cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin Dumnezeiasca dragoste unindu-se cu tine marele Eftimie, Părinte Teoctist şi împreună vieţuind, a săvârşit calea sihăstriei, împlinind şi privind cele cereşti şi împreună cu tine strigând: Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Trudindu-ţi trupul, preafericite şi supunând patimile trupului, Părinte Teoctist, lămurit ai primit lumina darului şi cu acela luminându-te, Dumnezeieşte strigai: să cântăm Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cugetătorii de Dumnezeu avându-te pe tine Nădejdea mântuirii, Fecioară Maică Curată, ca pe Singura ce ai născut pe Cuvântul, cu cuviinţă au petrecut în sihăstrie Sfântul Eftimie cel dorit de toţi şi Dumnezeiescul Teoctist, cântând Domnului, căci cu Slavă S-a preaslăvit.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul ţi l-ai omorât cu postirea, cuvioase, iar sufletul l-ai luminat cu darurile Dumnezeieştilor haruri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trupul ţi l-ai omorât cu postirea, cuvioase, iar sufletul l-ai luminat cu darurile Dumnezeieştilor haruri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toată dorirea ai îndreptat-o către Stăpânul tău, iar mânia ai întrarmat-o asupra demonilor, cugetătorule de Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu cântări lăudându-te sihaştrii cei de Dumnezeu învăţaţi, Stăpână te-au lăudat pe tine, Născătoare de Dumenzeu, ca pe Singura ce ai născut pe Dumnezeu.

Irmosul:

Tu eşti Întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne; Tu eşti Lumina celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Ai încălecat pe cai...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind rănit de dragostea Înţelepciunii Celei Dumnezeieşti, fericite, ţi-ai petrecut viaţa fără prihană şi curăţindu-ţi mintea şi sufletul, cu osârdie ai strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-ţi gândul de tulburarea patimilor, mărite şi îndreptându-ţi simţirile cu înţelepciune, ai ajuns la limanul liniştii celei adevărate, cântând cu osârdie: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pentru neclintita nădejde a celor cereşti, a fugit de grijile cele pământeşti, Dumnezeiscul Teoctist; şi liniştindu-se întru sihăstrie, a strigat către Stăpânul împreună cu Sfântul Eftimie: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dacă Te-ai arătat în lume din Fecioară ca un Om, ai dăruit biruinţă cuvioşilor Tăi, care cu Crucea Ta au gonit pe demoni, cu credinţă strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Luminează-ne pe noi...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Risipeşte cugetele cele viclene şi săltările trupului nostru le astâmpără, Iubitorule de oameni, cu rugăciunile bine primite ale cuviosului Tău.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Caută spre noi de sus, preafericite şi îndreptează viaţa noastră, a celor ce cu dragoste săvârşim pomenirea ta, înţelepte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Doimea cea împreună locuitoare şi de Dumnezeu aleasă, ne propovăduieşte nouă negrăita Întruparea lui Dumnezeu cea din Preacurata Fecioară.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce ca soarele ai Răsărit celor de pe pământ, luminându-i cu focul dreptei credinţe şi ai semănat lumina faptelor bune, învăţându-i strălucirea curaţiei, împacă şi acum lumea cu rugăciunile tale, Cuvioase Părinte Teoctist.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndeletnicindu-te cu privirea cea cugetătoare de Dumnezeu, ai defăimat toate cele de pe pământ şi cu toată înţelepciunea ai ales moştenirea cerurilor, Părinte Preafericite Teoctist.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Rănitu-v-aţi de dragostea frumuseţii lui Hristos, Care S-a arătat în lume prin Întruparea din naşterea cea cu bună cuviinţă a Preacuratei Sfintei Maicii lui Dumnezeu şi v-aţi arătat aleasă pildă de vieţuire sihaştrilor.

Irmosul:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea de iad s-a apropiat; şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evreieşti...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu toată dragostea lipindu-te de Hristos, ai suferit osteneala sihăstriei; pentru aceea, îndulcindu-te acum de luminile Lui, neîncetat grăieşti: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prinos Dumnezeiesc ai adus Stăpânului viaţa ta şi jertfă bine primită şi fără prihană, de trei ori fericite, grăind: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflat-ai sfârşitul ostenelilor tale, fericite, desfătarea cea din Rai, că prin calea cea strâmtă ai ajuns către lăţimea Împărăţiei Cerului, preaînţelepte, binecuvântând pe Ziditorul tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată că a născut Fecioara pe Dumnezeiescul Prunc, pe Care cugetătorii de Dumnezeu cunoscându-L Dumnezeu şi Domn, grăiesc: Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeule, în veci.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu laude se săvârşeşte pomenirea ta, purtătorule de Dumnezeu, că te-ai arătat hrănit întru dreptate, cu bărbăţie, cu înţelepciune şi cu curăţie, părinte înţelepte, grăind: pe Ziditorul şi Mântuitorul, tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe purtătorul de Dumnezeu toţi să-L cinstim cu laude, ca pe unul ce aievea este plin de dar şi luminat cu Dumnezeieştile Străluciri, grăind: pe Ziditorul şi Mântuitorul, tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Luminatul ierarh împreună cu cel cu numele de veselie Sfântul Eftimie, trupul tău l-au îngropat, iar sufletul l-au dus îngerii în cer, cântând Ziditorului cu bucurie: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dorit-au cugetătorii de Dumnezeu sihaştri a face bunătate din dragostea faţă de Înţelepciunea Cea Ipostatică, Care S-a arătat în lume, din tine, Fecioară fără prihană şi a sădit bunătăţile cu Dumnezeiască cuviinţă. Pe Aceea tinerii O binecuvintează, preoţii O laudă, popoarele O preaînalţă întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

De şapte ori chinuitorul caldeilor, a ars nebuneşte cuptorul pentru cinstitorii de Dumnezeu. Dar, văzându-i pe aceştia de o putere mai mare mântuiţi, Făcătorului şi Mântuitorului, a strigat: tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Curăţindu-te cu curgerile lacrimilor tale, acum te îndulceşti de lumina Treimii, Cuvioase Teoctist, stând înaintea Ei de faţă. Şi fiind luminat cu Razele cele de acolo, caută din înălţime către noi, cei ce săvârşim pomenirea ta, preafericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teoctist, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Întrarmându-te cu dragostea şi cu nădejdea şi fiind îngrădit cu credinţa, ai stricat măiestriile şi meşteşugirile vrăjmaşilor şi biruitor arătându-te, acum înconjuri Scaunul Atotţiitorului, împreună cu Dumnezeieştile cete ale Îngerilor şi ale drepţilor, purtând cunună.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vieţuind cu curăţie, cu dreptate şi cu dreaptă credinţă, pe pământ împreună cu oamenii, străluciţi acum în ceruri, cugetătorilor de Dumnezeu sihaştri, împreună cu cetele cele fără de trup, desfătându-vă, în Lumina cea Dumnezeiască, de la Care după dreptate v-aţi împodobit cu cununile muceniciei, ca nişte purtători de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O, Dumnezeiască şi de Dumnezeu cugetătoare şi cinstită adunare a părinţilor prealuminată! Cu rugăciunile voastre faceţi mijlocire să se trimită de la Dumnezeu lumii şi Bisericilor pace curată, unire şi credinţă, prin rugăciunile cele bine primite ale Născătoarei de Dumnezeu, preafericiţilor.

Irmosul:

Spăimântatu-s-a de aceasta cerul şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai Desfătat decât cerurile. Pentru aceea, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Pusu-te-ai a fi mai mare părinţilor şi lumii te-ai făcut luminător foarte vestit, Cuvioase Părinte Teoctist; pentru aceea, neîncetat cinstim pomenirea ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Pe Sprijinitoarea cea Fierbinte a celor din nevoi, pe Ajutătoarea noastră şi către Dumnezeu Împăcătoarea, prin care ne-am izbăvit din stricăciune, pe Născătoarea de Dumnezeu credincioşii să o fericim.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Văzând spânzurat pe lemn, Preacurată, pe Fiul tău, pătrunzându-ţi-se sufletul cu mâhnirea, ca o Maică strigai cu jale: vai mie! Cum ai apus Lumina mea cea mai presus de ani?

Canoanele lunii Aprilie

Calendar ortodox
27 Aprilie

(Pomenirea morților)