Isaia – Capitolul 46
Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566
1. Bel se prăbuşeşte, Nebo este răsturnat, chipurile lor, aşezate pe vite şi pe dobitoace. Chipurile, pe care voi acum le purtaţi, sunt încărcate şi au ajuns o povară pentru vitele trudite.
2. Idolii cad, se prăbuşesc laolaltă, nu pot să izbăvească pe cei care îi poartă; ei înşişi sunt duşi în robie.
3. «Ascultaţi voi, cei din casa lui Iacov şi toţi cei care aţi mai rămas din casa lui Israel, pe care v-am purtat din sânul maicii voastre, de care am avut grijă de la naşterea voastră.
4. Până la bătrâneţea voastră Eu sunt Acelaşi, până la adâncile voastre căruntele Eu vă voi ocroti. Precum am făcut în trecut, Mă leg înaintea voastră că vă voi ocroti şi vă voi izbăvi şi în viitor.
5. Cu cine Mă veţi pune alături şi Mă veţi face egal, cu cine Mă veţi asemăna, ca să fim deopotrivă?
6. Ei scot aurul din pungile lor şi argintul în cântar îl cântăresc; plătesc un argintar ca să le facă un chip de dumnezeu, apoi se închină lui şi îl cinstesc.
7. Îl poartă pe umeri, îl duc, îl pun jos şi el stă fără să se clintească din locul său. El nu răspunde celui care strigă către el şi din primejdii nu-l scapă.
8. Amintiţi-vă de aceasta şi învăţaţi-vă minte, păcătoşilor!
9. Aduceţi-vă aminte de vremurile străvechi, de la obârşia lor, că Eu sunt Dumnezeu, şi nu este un altul. Eu sunt Dumnezeu, şi nu este nimeni asemenea Mie!
10. De la început Eu vestesc sfârşitul şi mai dinainte, ceea ce are să se întâmple. Şi zic: Planul Meu va dăinui şi toată voia Mea o voi face!
11. De la răsărit chem o pasăre de pradă, dintr-un ţinut depărtat, un om care să împlinească planul Meu. Am vorbit, voi împlini; am hotărât, voi înfăptui!
12. Ascultaţi-Mă voi, oameni cu inima împietrită, voi, cei care staţi departe de mântuirea voastră!
13. Apropia-voi mântuirea Mea, căci ea nu este departe, şi izbăvirea Mea nu va zăbovi. Atunci voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea pentru Israel!».
Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627282930313233343536373839404142434445464748495051525354555657585960616263646566