Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul

Canoane

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul

Troparul Sfântului Mucenic Sabin Egipteanul, glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Sabin, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

glasul al 8-lea

Irmosul

Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea Egiptului scăpând, israeliteanul striga: Mântuitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm!

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ostenelile înfrânării curăţindu-ne ochii sufletului şi cu vărsare de lacrimi, să vedem înviat, cu cugetul nostru, pe Soarele slavei.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suindu-te, purtătorule de chi­nuri, la înălţimea cunoştinţei lui Hristos, cu cuget înţelept, ai părăsit înşelăciunea minciunii şi ai dobândit mărirea cerească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un alt râu de aur te-ai arătat în Egipt şi în lume, mu­cenice al lui Hristos şi vărsându-ţi sângele muceniceşte, Sfinte Sabin, ai adăpat pe oameni cu Dumnezeiasca cunoştinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel născut din tine, mai pre­sus de cuvânt, cu rugăciunile tale, Preacurată, umple de linişte vremea de faţă şi îndrumă pe cei ce te măresc pe tine, Ceea ce eşti fără prihană.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, Doamne, ne întăreşte prin postire, ca bine să plăcem Ţie şi să împlinim cu osârdie voile Tale cele sfinte.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îmbrăcându-te, mărite, cu platoşa Puterii celei nebiruite a lui Hristos, cu credinţa şi cu dragostea, biruitor te-ai arătat asupra vrăjmaşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu răbdarea ta ai clătinat temeliile înşelăciunii şi ai dărâ­mat în adâncuri altarele idoli­lor, Sfinte Mucenice Sabin.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru tine împuternicindu-ne şi întărindu-ne, Preacurată, în vremea înfrânării, biruim răz­boiul patimilor.

Irmosul

Tu eşti întărirea celor ce aleargă la Tine, Doamne, Tu eşti luminarea celor întunecaţi şi pe Tine Te laudă duhul meu.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale, înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit dumnezeirea Ta.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu postirea şi cu ostenelile, supunând zburdările trupului, vom vedea în linişte şi în cu­răţie Patimile lui Hristos cele mântuitoare.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvintele mărturisirii tale celei Dumnezeieşti ai lovit, Sfinte Sabin, întocmai ca şi cu un bici pe prigonitorii tăi şi ai rămas nerănit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe cei ce se închinau făpturii i-ai plecat, Sfinte Mucenice Sabin şi i-ai povă­ţuit spre închinarea Dumnezeu­lui tuturor; care te-au vestit pe tine, povăţuitor, mucenice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca pe nişte ancore tari pri­mind ocrotirile tale, Prealăudată, poposim la limanul cel dumnezeiesc al Fiului tău şi Dumnezeului nostru.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu Poruncile Tale şi cu braţul Tău cel Înalt pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminează-ne pe noi, prin post, cu Strălucirile Tale şi ne învredniceşte ca în chip curat să Te vedem pe Tine, Soarele dreptăţii şi al Slavei.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având în suflet, ca o făclie prealuminoasă dragostea lui Hristos cea dumnezeiască, că­tre Dânsul ai fost povăţuit, mu­cenice, prin pătimire.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu toiagul înţelepciunii tale, înţelepte, ai nimicit altarele cele din Egipt, slăvind pe Dom­nul, Făcătorul a toate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îmbrăcând cu putere nepu­tinţa noastră, în vremea Postului, Preacurată, întăreşte-ne împotriva ispitirilor şi a pati­milor.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Curăţeşte-mă, Mântuito­rule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Postul prilejuieşte desfăta­rea bunătăţilor şi împăr­tăşirea din Desfătarea Cea Nestricăcioasă, celor ce iau parte la el şi slăvesc cu inimă curată pe Hristos, Singurul Pricinuitor al mântuirii noastre.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Podoaba cea văzută şi mân­dria cea lumească le-ai defăi­mat cu dreapta credinţă şi te-ai arătat iubitor de Slava cea mai Înaltă şi de bogăţia cea veşnică, purtătorule de chinuri, prea­fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Tulburarea cea cu multe os­teneli a vieţii ai părăsit-o, Sfinte Mucenice Sa­bin şi ai ajuns la limanul cre­dinţei lui Hristos; prin care ai aşezat bogăţia pătimirii tale în dumnezeieştile cămări.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei întâi zidiţi, gustând prin neascultare din pom, au fost alungaţi din desfătare, Preacu­rată; iar noi, împărtăşindu-ne din Cel Născut din tine, de viaţa nestricăcioasă ne desfătăm.

Irmosul

Curăţeşte-mă, Mântuito­rule, că multe sunt fărădelegile mele şi Te rog ridică-mă din adâncul răutăţilor. Căci către Tine am strigat, auzi-mă, Dumnezeul mântuirii mele!

 

CONDAC,glasul al 2-lea

Podobie: Căutând cele de sus...

Odrasla cea dumnezeiască, floarea cea neveştejită, viţa cea cu mult rod, purtătorule de Dumnezeu, Sfinte Mucenice Sabin, umple de veselia ta pe cei ce cinstesc po­menirea ta şi te roagă neîn­cetat pentru noi toţi.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Tinerii cei ce merseseră din Iudeea în Babilon, oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o în picioare, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Îndepărtând prin înfrânare negura de pe ochii sufletului, să primim cu frică lumina cea dumnezeiască prin credinţă. Şi cu suflet curat să strigăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Frumuseţea sufletului, prin frumuseţea trupului ai arătat-o, mucenice; căci te-ai arătat lu­minat în gândire şi plăcut în cuvinte, Sfinte Sabin, strigând: Bine­cuvântat eşti, Dumnezeul pă­rinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu vitejia sufletului şi cu bărbăţia ai înfruntat, Mucenice Sabin, semeţia cea potrivnică a tiranilor celor fărădelege şi lui Hristos ai strigat: Dum­nezeul părinţilor noştri, bine eşti ­cuvântat!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe cei curăţiţi prin post, Năs­cătoare de Dumnezeu, învredniceşte-i a vedea dumnezeiasca Înviere a Fiului şi Dumnezeului tău, care cu credinţă binecuvintează şi zic: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

 

Cântarea a 8-a

Irmos

Pe Împăratul Cerurilor, pe Care Îl laudă oştile îngerilor, Iăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Împodobindu-ne sufletele prin post şi rugăciune, cu credinţă neşovăitoare, să pri­mim dumnezeieşte pe Împăra­tul Cerurilor.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Adăpându-te cu izvoarele cele înţelegătoare ale Mângâie­torului, purtătorule de chinuri, Sfinte Sabin, ai adus Domnului roa­dele muceniciei.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Râurile sângelui tău revărsându-se pe pământ, Mucenice Sabin, ape de tămăduiri tuturor oame­nilor împrăştie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce ne lăudăm întru tine, Născătoare de Dumnezeu, cu rugăciunile tale, să dobândim Slava Fiului tău, la Învierea Lui.

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Împăratul Cerurilor, pe Care Îl laudă oştile îngerilor, Iăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, împreună cu Cetele fără de trupuri, mărindu-te pe tine.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Punând frâu pătimitor prin înfrânare, să le supu­nem cu totul minţii celei curate, ca împreună să împărăţim cu Stăpânul tuturor.

Stih: Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Biruind, purtătorule de chi­nuri, în războaiele cele duhov­niceşti şi supunând pe tirani cu suflet viteaz, împreună împără­ţeşti acum cu Hristos, Ziditorul tuturor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ridicându-te de pe pământ la cer, Sfinte Mucenice Sabin, roagă-te Ziditoru­lui tuturor şi Celui Ce ţi-a dat ţie cunună, pentru noi, cei ce te cinstim pe tine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Mărirea robilor tăi eşti, Năs­cătoare de Dumnezeu şi îndrăz­neala, tăria, lauda şi împlinirea sigură a aşteptării mele.

Irmosul

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine, Fecioară Curată, noi cei mântuiţi prin tine, împreună cu Cetele fără de trupuri, mărindu-te pe tine.

 

SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara, astăzi...

Preamare purtătorule de chi­nuri, ostaşule al adevărului, mărite mucenice al lui Hristos, propovăduitorule al Sfintei Treimi, cere har dintru înăl­ţime celor ce te cinstesc pe tine; dăruieşte cu rugăciunile tale pace tuturor celor ce neîncetat laudă pomenirea cea preasfântă a muceniciei tale.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara, astăzi...

Fiecare unde se mântuieşte, acolo după dreptate şi aleargă; şi care altă scăpare de felul acesta poate fi, Născătoare de Dumnezeu, în afară de tine, Ceea ce acoperi sufletele noastre?

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara, astăzi...

Toiag de putere dobândind Crucea Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, întru dânsa bi­ruim îngâmfările duşmanilor, cei ce cu dragoste, neîncetat te mărim pe tine.

Canoanele lunii Noiembrie

Calendar ortodox
22 Noiembrie